ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CMS European M&A Outlook 2024: între optimism și îngrijorare | Așteptările privind încheierea de tranzacții sunt mixte, pe fondul incertitudinii economice, dar fondurile de private equity sunt în special optimiste

20 Septembrie 2023   |   BizLawyer

Activitatea de fuziuni și achiziții din Europa a fost marcata în 2023 de mai mulți factori, printre care o inflație mai mare, creșterea ratelor dobânzilor și o perspectivă economică incertă.

 
 
·         43% dintre investitori prevăd o scădere a activității de fuziuni și achiziții în Europa în următoarele 12 luni, în timp ce 35% se așteaptă la o creștere, în timp ce fondurile de private equity dau dovadă de un optimism sporit. Anul trecut, în aceeași perioadă, 73% dintre respondenți mizau pe o creștere a activității.

·         Valoarea tranzacțiilor în S1 2023 a fost de 316 miliarde de euro, comparativ cu 596 miliarde de euro în S1 2022, înregistrând o scădere de 47%.
·         Volumul tranzacțiilor în S1 2023 a fost de 7.608, comparativ cu 8.635 tranzacții în S1 2022,  înregistrând o scădere de 12%.
·         Presiunile inflaționiste (40%) și evoluția negativă economică (38%) sunt identificate ca fiind principalele obstacole în calea finanțării achizițiilor în anul următor.
·         85% dintre respondenți se așteaptă ca reglementările ESG să intensifice controlul tranzacțiilor de fuziuni și achiziții în următorii trei ani.
·         Principalii catalizatori care vor impulsiona fuziunile și achizițiile în 2024 se așteaptă a fi activele subevaluate (36%) și oportunitățile de redresare (35%).
·         Se anticipează că sectoarele TMT (37%) și energie (36%) vor înregistra cea mai mare creștere a numărului de tranzacții în întreaga Europă.
·         Aproape jumătate dintre investitori (47%) se așteaptă ca Marea Britanie și Irlanda să înregistreze cea mai mare creștere a activității de fuziuni și achiziții în următoarele 12 luni, urmate de peninsula Iberică și Benelux (29%).
·         Regiunea central europeană (CEE) (incluzând și România), identificată ca fiind a treia destinație principală de investiții din Europa, după Marea Britanie și Irlanda și Benelux.


43% dintre oamenii de afaceri chestionați se așteaptă ca activitatea la nivel european din zona de Fuziuni & Achiziții să scadă în următoarele 12 luni, deși o minoritate considerabilă (35%) preconizează o creștere. Cei care lucrează în domeniul private equity sunt în mod particular mai optimiști, potrivit Raportului privind Perspectiva Europeană a Fuziunilor & Achizițiilor în 2024 (CMS European M&A Outlook 2024), publicat de firma globală de avocatură CMS, în asociere cu compania de date financiare Mergermarket. Acest lucru contrastează puternic cu previziunile de anul trecut, când 73% dintre aceștia au prognozat o creștere a activității de fuziuni și achiziții. 

Activitatea de fuziuni și achiziții din Europa a fost marcata în 2023 de mai mulți factori, printre care o inflație mai mare, creșterea ratelor dobânzilor și o perspectivă economică incertă. Aceste provocări au dus la o scădere cu 47% a valorii tranzacțiilor în prima jumătate a anului 2023 față de anul precedent (de la 596 miliarde la 316 miliarde de euro), deși scăderea înregistrată de volumul tranzacțiilor a fost mai moderată, de doar 12% față de 2022 (de la 8.635 la 7.608 tranzacții). În general,  fuziunile și achizițiile din acest an se caracterizează printr-o prevalență a tranzacțiilor de dimensiuni mai mici - o abatere de la tendința observată în 2021 și 2022.

AȘTEPTĂRILE ÎN MATERIE DE M&A S-AU TEMPERAT ȘI S-AU DIFERENȚIAT

Într-un context macroeconomic din ce în ce mai dificil, doar 35% dintre cei chestionați în raportul CMS se așteaptă ca nivelul activității de fuziuni și achiziții din Europa să crească în următorul an, în scădere de la 73% în aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce 43% anticipează o scădere a activității. O divergență notabilă este reprezentată de nivelul de optimism mai ridicat al firmelor de private equity decât cel al companiilor. Doar 24% dintre respondenții din sectorul capitalului privat se așteaptă la o scădere a fuziunilor și achizițiilor în Europa, față de 49% dintre societățile comerciale intervievate.

SCĂDEREA APETITULUI PENTRU RISC

În raport se arată că un factor-cheie care a contribuit la această schimbare este scăderea interesului pentru risc în rândul investitorilor, care a fost exacerbată și mai mult de creșterea costurilor de finanțare și de practicile de creditare prudente. Urmările colapsului băncilor, atât în Statele Unite, cât și în Europa, la începutul anului 2023, au introdus un nivel suplimentar de îngrijorare în rândul jucătorilor de pe piață. Ca răspuns la inflația persistentă, ratele dobânzilor au suferit multiple majorări în Europa, SUA și Regatul Unit. În mod deosebit, 48% dintre respondenți spun că presiunile inflației și ale ratelor dobânzilor vor fi cele mai mari obstacole în calea încheierii de tranzacții în următoarele 12 luni. Cu toate acestea, o tendință de scădere a inflației de la începutul anului a atenuat îngrijorările legate de o potențială recesiune regională.

Horea Popescu, Coordonator al practicii Corporate M&A pentru Europa Centrală și de Est în cadrul CMS și Managing Partner al CMS România: "După valul de activitate tranzacțională post-pandemică și după declanșarea conflictului din Ucraina, care a făcut ca tranzacțiile de M&A să atingă cote înalte în toată Europa, dar mai ales în regiunea Europei Centrale și de Est (CEE), rata crescută a dobânzilor și situația economică nefavorabilă la nivel continental și global s-au resimțit, în cele din urmă, în volumul și mai ales valoare tranzacțiilor înregistrate în prima parte a acestui an. Cu toate acestea, potrivit raportului CMS, investitorii continuă să considere regiunea în top 3 destinații europene atractive pentru investitori, după Marea Britanie & Irlanda și Benelux. În lipsa unor șocuri viitoare si pe fondul unei normalizări a prețurilor la energie și a fluxului rețelelor de distribuție, credem că putem vorbi, pe termen mediu și lung, de o revenire a optimismului în ceea ce privește fuziunile și achizițiile.”

Rodica Manea, Partener Corporate M&A CMS România: "În CEE, în ciuda unei scăderi de 25% a numărului de tranzacții (dublul mediei europene de scădere), valoarea acestora s-a menținut peste media europeană, care a înregistrat o scădere de - 47% (vs. o scădere de -40% pentru CEE, care a atins nivelul de 9,5 miliarde de euro în primele 6 luni ale anului). Digitalizarea, implementarea AI-ului, dar și noile reglementări privind ESG și combaterea încălzirii climatice vor crea în perioada următoare noi oportunități de investiții pentru activitatea de M&A, în timp ce capitalul privat (private equity) va rămâne printre principalele surse de finanțare pentru tranzacțiile de fuziuni și achiziții. Ne așteptăm ca CMS România să continue să fie un hub puternic de expertiză juridică în regiune, estimând că atât activitatea locală, cât și cea multijurisdicțională vor rămâne importante”.

Actualizarea recentă de către Comisia Europeană a previziunilor privind PIB-ul Uniunii Europene, care estimează o creștere de 1% pentru 2023 și de 1,7% pentru 2024, oferă o rază de optimism într-un climat economic altfel incert. În timp ce proiecțiile privind activitatea de fuziuni și achiziții pentru anul viitor rămân mixte, firmele de private equity manifestă mai mult optimism decât omologii corporativi, o proporție semnificativă de profesioniști din industrie anticipează o participare activă pe piața de fuziuni și achiziții. Acest lucru sugerează un volum sănătos de activitate pe termen scurt. În special, pe măsură ce evaluările se stabilizează pe parcursul anului 2023, pare să se pregătească terenul pentru un acord sporit între cumpărători și vânzători pe termen mediu.

CONTROLUL ESG VA CREA NOI OPORTUNITĂȚI DE TRANZACȚII

64% dintre oamenii de afaceri consideră că reglementarea în materie de ESG și de schimbări climatice în Europa va crea oportunități de tranzacționare, iar 93% dintre aceștia au declarat că aspectele ESG constituie un element important în procesul de due diligence al organizației lor. Într-adevăr, 85% dintre respondenți se așteaptă la o mai mare atenție acordată aspectelor ESG în cadrul tranzacțiilor de fuziuni și achiziții în următorii trei ani.

MOTOARE DE TRANZACȚIONARE

La fel ca și în sondajul de anul trecut, respondenții continuă să identifice obiective subevaluate (36%) și oportunități de redresare (35%) ca fiind principalii catalizatori ai activității de fuziuni și achiziții din Europa pentru anul viitor. Această tendință nu este deloc neașteptată, având în vedere scăderea evaluărilor companiilor publice din ultimele 18 luni.

SECTOARE PERFORMANTE

Mai mult de o treime dintre cei care se ocupă de tranzacții preconizează că sectorul TMT (37%) și sectorul energetic (36%) vor înregistra cea mai mare creștere în ceea ce privește încheierea de tranzacții în Europa. În schimb, 42% consideră că sectoarele farmaceutic, medical și biotehnologic (PMB) vor înregistra cea mai mică creștere. În timp ce 68% dintre investitori au preferat sectorul TMT ca fiind una dintre primele două alegeri în anul precedent, declinul recent ar putea fi parțial cauzat de reevaluarea notabilă a acțiunilor tehnologice din ultimele 12-18 luni. Cu toate acestea, proeminența persistentă a sectorului TMT subliniază încrederea de nezdruncinat a investitorilor în expansiunea viitoare și nevoia companiilor de a achiziționa tehnologie, în condițiile în care diverse industrii continuă să pună accentul pe transformarea digitală. Un exemplu ilustrativ al acestei tendințe a apărut în prima jumătate a anului 2023, odată cu achiziția de către Deutsche Börse a furnizorului danez de date SimCorp, în valoare de 4 miliarde de euro - o afacere care evidențiază faptul că grupul bursier urmărește să își consolideze competențele de analiză a datelor pentru ramura de soluții de gestionare a investițiilor nou înființată.

DIFERENȚE REGIONALE

Așteptările privind activitatea de fuziuni și achiziții în diverse regiuni europene au suferit schimbări semnificative față de anul precedent. Privind în perspectivă, în următoarele 12 luni, investitorii prevăd o creștere remarcabilă a numărului de tranzacții în Regatul Unit și Irlanda, care ocupă acum prima poziție pe listă cu o marjă considerabilă, aproape jumătate (47%) dintre respondenți plasând această regiune în primele două preferințe. În schimb, anul trecut, Regatul Unit și Irlanda au ocupat locul șase, acumulând doar 19% din primele două voturi. Peninsula Iberică și Benelux ocupă împreună locul al doilea, 29% dintre factorii de decizie plasându-le printre primele două regiuni în ceea ce privește creșterea preconizată a numărului de fuziuni și achiziții în anul următor. În schimb, regiunile Europa Centrală și de Est (CEE) (38%) și Italia (30%) reprezintă zonele în care oamenii de afaceri se așteaptă la cea mai mică creștere a activității de fuziuni și achiziții.  CEE pare să divizeze opiniile, deoarece regiunea este, de asemenea, identificată ca fiind a treia destinație principală de investiții din Europa, după Marea Britanie și Irlanda și Benelux.

Pe măsură ce peisajul european al fuziunilor și achizițiilor continuă să evolueze, părțile interesate din industrie rămân vigilente în navigarea acestei dinamici schimbătoare, urmărind să profite de oportunități, gestionând în același timp eficient provocările. Calea de urmat necesită un echilibru delicat între condițiile economice, evoluțiile de reglementare și evoluția sentimentelor din piață.

 

Metodologie

În al doilea trimestru al anului 2023, Mergermarket a intervievat directori de rang înalt din 240 de corporații și 90 de firme de private equity cu sediul în Europa, America și regiunea Asia-Pacific (APAC) cu privire la așteptările lor pentru piața europeană de fuziuni și achiziții în anul următor. Dintre cei 330 de directori intervievați, 70% au sediul central în Europa, în timp ce restul de 30% sunt împărțiți în mod egal între regiunile America și APAC. 85% dintre toți respondenții au fost implicați într-o tranzacție de fuziuni și achiziții în ultimii doi ani, iar 81% intenționează să întreprindă o astfel de tranzacție în anul următor. Toate răspunsurile sunt anonime, iar rezultatele sunt prezentate în formă agregată.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 354 / 1855
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...