
Tribunalul Timiş i-a achitat pe foştii primari Robu şi Ciuhandu, în dosarul ‘Imobile restituite’
09 Decembrie 2024
AgerpresSoluţia Tribunalului are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Foştii primari ai municipiului Timişoara, Nicolae Robu şi Gheorghe Ciuhandu, dar şi alţi şapte inculpaţi în dosarul "Imobile restituite" au fost achitaţi, luni, de Tribunalul Timiş, după ce procurorii DNA i-au acuzat de abuz în serviciu.
Soluţia Tribunalului are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Până la şedinţa de astăzi, cauza a avut 51 de amânări.
"Tribunalul Timiş achită pe inculpatul Miuţ Nicuşor Constatin, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (...), achită pe inculpatul Ciuhandu Gheorghe Coriolan, Cojocari Ioan, Robu Nicolae, Diaconu Dan Aurel, Stoia Traian Constantin, Staia Martin, Vîrlea Simona, Iova Gabriela (pentru aceeaşi infracţiune de abuz în serviciu, n.r.). (...). Lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Menţine măsurile asiguratorii (...)." arată soluţia Tribunalului Timiş.
Soluţia Tribunalului are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Până la şedinţa de astăzi, cauza a avut 51 de amânări.
"Tribunalul Timiş achită pe inculpatul Miuţ Nicuşor Constatin, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (...), achită pe inculpatul Ciuhandu Gheorghe Coriolan, Cojocari Ioan, Robu Nicolae, Diaconu Dan Aurel, Stoia Traian Constantin, Staia Martin, Vîrlea Simona, Iova Gabriela (pentru aceeaşi infracţiune de abuz în serviciu, n.r.). (...). Lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Menţine măsurile asiguratorii (...)." arată soluţia Tribunalului Timiş.
Părţile au fost trimise în judecată, în stare de libertate, în dosarul privind înstrăinarea mai multor imobile ale municipalităţii, în perioada 1996-2016, după ce Tribunalul Timiş le-a respins excepţiile invocate în camera preliminară.
Fostul primar Nicolae Robu a fost acuzat că a înstrăinat două locuinţe din cele 207 vizate de procurorii DNA, care au estimat prejudiciul total la 9,5 milioane de euro.
Robu declara că în mandatul său au fost vândute două locuinţe modeste, într-o curte comună, unor persoane nevoiaşe şi a susţinut permanent că este nevinovat. Atunci, el a afirmat că, potrivit avocatului său ales, fapta nici nu se încadrează la "abuz în serviciu".
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 53 / 4617 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...