
ICCJ: Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu - achitaţi într-un dosar de corupţie
22 Iunie 2022
AgerpresDecizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu au fost achitaţi, miercuri, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind încheierea unor contracte de consultanţă.
În acelaşi dosar au fost achitate şi alte 41 de persoane - primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Cei 43 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pe 23 noiembrie 2015 de procurorii DNA Piteşti, care precizau atunci, într-un comunicat, că prejudiciul total din dosar este de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă.
Fostul deputat PSD Mircea Drăghici a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale) şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).
Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), precum şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată 38 de inculpaţi, care la data faptelor erau primari şi viceprimari de comune în judeţul Argeş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi Iulian Cioflanu, director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş.
Totodată, în dosar mai sunt judecate două reprezentante ale SC European Project Consulting SRL din Bucureşti, Onela Carmen Oană şi Aida Petronela Catană.
Potrivit DNA, faptele au fost săvârşite în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care ar fi avut interese deputatul Mircea Drăghici.
"În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007 - 2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate - SC European Project Consulting SRL Bucureşti - în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ-teritoriale", preciza DNA.
Încheierea contractelor a fost posibilă, consideră procurorii, prin îndeplinirea necorespunzătoare de către Nicolescu a atribuţiilor de serviciu derivate din funcţia de preşedinte al CJ Argeş sau prin determinarea inculpaţilor, primari ai unor comune, să îşi îndeplinească necorespunzător atribuţiile de serviciu cu privire la alocarea fondurilor şi la achiziţiile de servicii realizate de autoritatea publică locală.
Procurorii au mai reţinut şi faptul că, în contextul încheierii şi derulării în condiţii frauduloase a contractelor de prestări servicii de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti cu instituţii şi autorităţi publice din judeţul Argeş, Mircea Drăghici a înfiinţat SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, astfel încât să fie obţinute foloase materiale "în mod facil şi necuvenit", între cele două societăţi fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanţei. Obţinerea necuvenită a unor foloase materiale de către cele două firme şi de către asociaţii lor ar fi fost facilitată de îndeplinirea în mod defectuos a actelor de serviciu de către conducătorii instituţiilor şi autorităţilor publice implicate, consecinţa fiind producerea de pagube materiale acestor entităţi.
Ancheta a mai relevat faptul că în subordinea CJ Argeş s-a înfiinţat şi a funcţionat Agenţia de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş, care avea şi atribuţii referitoare la elaborarea studiilor şi proiectelor pentru realizarea programelor şi prognozelor de dezvoltare economico-socială a judeţului şi unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi la identificarea şi promovarea nevoilor de finanţare pentru localităţile din mediul rural, în vederea dezvoltării infrastructurii, conservării mediului şi promovării unei agriculturi moderne. Cu toate acestea, respectiva agenţie a încheiat un contract de prestări servicii cu SC European Project Consulting SRL Bucureşti, efectuându-se "în mod inutil şi nejustificat angajarea unor cheltuieli bugetare, în sumă de 39.865 lei, ce reprezintă o pagubă materială creată instituţiei publice, dar şi un folos necuvenit obţinut de către firma respectivă".
Din analizele efectuate în dosar reiese că infracţiunile săvârşite de inculpaţi au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 944.110 de lei. reprezentând paguba adusă celor 35 unităţi administrativ teritoriale comunale, CJ Argeş şi Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş. Suma respectivă reprezintă, totodată, şi un folos material obţinut în mod necuvenit de SC European Project Consulting SRL Bucureşti.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1143 / 4617 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...