ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Amenzi de 10,2 milioane de lei, aplicate de Garda Naţională de Mediu în primele două luni din 2021

22 Martie 2021   |   Agerpres

Astfel, în intervalul 1 ianuarie - 29 februarie 2021, numărul de inspecţii efectuate la nivel naţional a fost de 4.424, mai multe 2,20% faţă de primele două luni din 2020, când au fost înregistrate 4.329 de controale.

 
 
Comisarii de mediu au aplicat, în primele două luni ale anului în curs, amenzi în valoare de aproape 10,2 milioane de lei, în creştere cu 17% comparativ cu acelaşi interval din 2020, conform datelor centralizate de Garda Naţională de Mediu (GNM), consultate de AGERPRES.
 
Astfel, în intervalul 1 ianuarie - 29 februarie 2021, numărul de inspecţii efectuate la nivel naţional a fost de 4.424, mai multe 2,20% faţă de primele două luni din 2020, când au fost înregistrate 4.329 de controale.
 
În acelaşi timp, au fost aplicate 570 de amenzi, faţă de cele 400 raportate în perioada ianuarie - februarie a anului anterior.
 
Potrivit sursei citate, în perioada de referinţă, au fost emise 262 de avertismente (faţă de 200, în primele două luni din 2020) şi 35 de decizii privind sistarea activităţii (faţă de 24, în aceeaşi perioadă a anului precedent).
 
În plus, au fost emise două propuneri de suspendare de acorduri/autorizaţii de mediu, precum şi cinci sesizări penale.
 
Din totalul controalelor realizate în acest an, până în prezent, 3.893 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării şi 531 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.
 
Raportul periodic al Gărzii de Mediu arată că, în luna februarie 2021, au fost efectuate la nivel naţional 2.870 de inspecţii, dintre care 2.500 în domeniul poluării, fiind aplicate 396 de amenzi, în valoare totală de 7,116 milioane de lei. De asemenea, în acelaşi interval, au fost transmise 171 de avertismente, 32 de dispoziţii de sistare a activităţii şi două sesizări penale. Totodată, au fost emise două propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu.
 
Garda Naţională de Mediu este o instituţie publică şi funcţionează ca instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
 
Instituţia are atribuţii în prevenirea, constatarea şi sancţionarea încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale şi managementului riscului, substanţelor şi preparatelor periculoase, biodiversităţii şi ariilor naturale protejate, fondului de mediu şi altor domenii prevăzute de legislaţia specifică în vigoare. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2101 / 4617
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...