ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE sprijină creditarea, prin facilitarea accesului la împrumuturile ipotecare şi la împrumuturile destinate sectorului public

27 Februarie 2019   |   AGERPRES

Obiectivul cadrului propus (alcătuit dintr-o directivă şi un regulament), pe care Comisia l-a înaintat în martie 2018, constă în stabilirea unor cerinţe minime de armonizare pe care vor trebui să le îndeplinească toate obligaţiunile garantate comercializate în UE.

 
 
Preşedinţia română a Consiliului şi Parlamentul European au ajuns miercuri la un acord provizoriu cu privire la un cadru armonizat pentru obligaţiunile garantate, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Acest cadru va specifica o definiţie comună pentru primirea unei etichete 'obligaţiune europeană garantată' şi pentru a beneficia de un tratament preferenţial privind cerinţele de capital. Acordul urmează acum să fie transmis reprezentanţilor permanenţi la UE, spre aprobare.

Obligaţiunile garantate sunt instrumente financiare garantate cu un portofoliu separat de active, de obicei, împrumuturi ipotecare sau datorie publică, pentru care investitorii beneficiază de un tratament preferenţial în caz de incapacitate de plată a emitentului. Obligaţiunile garantate sunt o sursă eficientă de finanţare a economiei, asigurând un nivel ridicat de certitudine pentru investitori, precizează MFP.


Obligaţiunile garantate reprezintă un instrument de finanţare important în unele state membre, dar ele rămân insuficient utilizate în alte state membre. Graţie acordului la care s-a ajuns miercuri, UE va dispune de un cadru care va oferi stimulente pentru utilizarea acestor produse în întreaga Europă şi va contribui activ la dezvoltarea uniunii pieţelor de capital.

"Pieţele obligaţiunilor garantate sunt deosebit de bine dezvoltate în Germania, Danemarca, Franţa, Spania, Italia, Luxemburg şi Suedia, întrucât în aceste ţări există de multă vreme norme naţionale. În decembrie 2015, volumul obligaţiunilor garantate rămase de rambursat care fuseseră emise de instituţii cu sediul în UE se ridică la 2,1 mii de miliarde euro, reprezentând 84% din volumul total existent la nivel internaţional", a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Obiectivul cadrului propus (alcătuit dintr-o directivă şi un regulament), pe care Comisia l-a înaintat în martie 2018, constă în stabilirea unor cerinţe minime de armonizare pe care vor trebui să le îndeplinească toate obligaţiunile garantate comercializate în UE. În acest fel se va mări securitatea pentru investitori şi se vor crea noi ocazii, în special acolo unde pieţele sunt mai puţin dezvoltate.

Acordul politic cu privire la obligaţiunile garantate urmează acum să fie transmis reprezentanţilor permanenţi la UE, spre aprobare. Apoi va fi revizuit de către experţii jurişti-lingvişti. Parlamentul şi Consiliul vor fi invitate să adopte în primă lectură regulamentul şi directiva propuse.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5146 / 5413
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
VIDEO | Pastila de insolvență – Contractele în derulare (powered by ZRVP)
Filip & Company a asistat Victoriabank în achiziția OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa de proiect
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
INTERVIURI ESENȚIALE | Dr. Cosmin Vasile, Managing Partner - ZRVP: Într-o piață a avocaturii marcată de numeroase spin-off-uri, ZRVP se remarcă drept singura firmă de avocatură de anvergură care a luat naștere printr-o fuziune și s-a consolidat printr-o a doua fuziune. Concentrarea pe avocatură și nu pe business-ul pe care îl reprezintă avocatura a asigurat stabilitatea avocaților-cheie și a portofoliului de clienți
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...