ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tudorel Toader: Secţia specială de investigare a infracţiunilor din justiţie nu a fost iniţiativa Ministerului Justiţiei sau ministrului

12 Iulie 2019   |   AGERPRES

Toader a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că îşi asumă tot ceea ce a făcut ca ministru al Justiţiei, precizând că nu îşi asumă "ce au făcut alţii".

 
 
Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a infirmat, vineri, implicarea sa în emiterea actelor normative din domeniul justiţiei, referindu-se, printre altele, la înfiinţarea Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din justiţie, la Legea privind recursul compensatoriu sau la modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală.

Toader a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că îşi asumă tot ceea ce a făcut ca ministru al Justiţiei, precizând că nu îşi asumă "ce au făcut alţii".

"În fosta calitate de ministru al Justiţiei, mi-am asumat tot ceea ce am făcut ca ministru şi tot ceea ce nu am făcut ca ministru. Nu mi-am asumat ceea ce au făcut sau ceea ce nu au făcut alţii, referitor la domeniul justiţiei. În acest sens am şase menţiuni. Secţia specială de investigare a infracţiunilor din justiţie a fost iniţiată la iniţiativa comisiei speciale din Parlament. Deci, nu este, nu a fost iniţiativa ministerului sau ministrului Justiţiei, (n.r.- ci) a comisiei speciale (...). În al doilea rând, Legea privind recursul compensatoriu, despre care s-a tot vorbit şi se tot vorbeşte. Iniţiativa legislativă, ştiţi, sunt convins, că a fost formulată ca proiect de lege în noiembrie 2016 de către guvernul anterior, guvernul tehnocrat de la momentul respectiv. Cu privire la această lege, în martie eram ministrul Justiţiei, proiectul de lege a intrat în dezbatere parlamentară şi sub semnătura mea am transmis de la ministerul Justiţiei, prin Guvern, la Parlament, avizul negativ. Am arătat că legea se abate de la iniţiativă, că legea are incoerenţe (...), prin urmare Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ la modificările pe care legea le-a avut la iniţiativa, sigur, parlamentară. Când aceeaşi lege a ajuns în controlul de constituţionalitate, Ministerul Justiţiei, iarăşi sub semnătura mea directă, a opinat că legea este neconstituţională şi am arătat motivele de neconstituţionalitate, ceea ce înseamnă că la momentul respectiv, atât în procesul de elaborare, cât şi în momentul controlului de constituţionalitate, am dat aviz negativ, respectiv de neconstituţionalitate", a afirmat Toader.


De asemenea, fostul ministru al Justiţiei a explicat că instituţia pe care a condus-o nu a avizat nici proiectul de act normativ privind amnistia şi graţierea.

"Ordonanţa, mult aşteptat şi dorita ordonanţă pentru modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, în acord cu proiectul de lege adoptat în Parlament, nu a primit avizul Ministerului Justiţiei. Ministerul Justiţiei nu a iniţiat, nu a promovat o astfel de ordonanţă, cu toate discuţiile pe care le ştiţi. Ulterior, proiectul de lege a fost finalizat în Parlament, a fost criticat pentru neconstituţionalitate. După mai multe amânări, Curtea Constituţională ar trebui să se pronunţe peste, cred ca două săptămâni, cred că pe data de 24 iulie. Ministerul Justiţiei nu şi-a însuşit propunerile venite pentru ordonanţa privind amnistia şi graţierea, ceea ce înseamnă că, neînsuşind, nu le-am elaborat, nu le-am trimis la Guvern, nu le-am trimis în procesul de avizare. Amnistia, graţierea pe bază de ordonanţă de urgenţă nu au fost adoptate. În ianuarie 2017, un proiect pentru amnistie şi graţiere a fost înaintat de către ministrul din avea vreme către Parlament, proiectul de lege nu a fost nici în prezent finalizat, este de competenţa decidenţilor să îi vadă parcursul legislativ pe care în continuare îl va avea", a mai precizat Tudorel Toader.

El a afirmat, de asemenea, că actul normativ privind Fondul Suveran de Investiţii nu a fost adoptat, Ministerul Justiţiei având un aviz negativ.

"O temă foarte discutată a fost cea privind înfiinţarea Fondului Suveran. Ştiţi public faptul că am dat avize negative la cele două iniţiative, motiv pentru care actul normativ nu a fost adoptat, pe urmă nu a fost înfiinţat", a adăugat Toader.

Tudorel Toader şi-a manifestat încrederea că "timpul va scoate la suprafaţă realitatea juridică", subliniind că neavizarea acestor proiecte de acte normative din domeniul justiţiei a stat la baza încetării mandatului săi de ministru.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4564 / 5415
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...