
Persoanele fizice şi companiile vor putea solicita suspendarea anumitor plăţi. Măsurile propuse de Ministerul Finanţelor
12 Ianuarie 2021
AGERPRESFacilităţile prezentate reprezintă un sprijin real pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi a altor categorii de entităţi ale căror venituri au fost afectate de răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Ministerul Finanţelor a decis că persoanele fizice sau juridice care au contractat împrumuturi pentru rate de capital, dobânzi şi comisioane pot solicita suspendarea plăţii ratelor scadente aferente acestor împrumuturi, potrivit unui comunicat al instituţiei.
De această facilitate beneficiază debitorii care au un contract de creditare în derulare, pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, anterior intrării în vigoare a actului normativ. Sunt incluse doar creditele fără restanţe la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.
Proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Finanţelor modifică, completează şi actualizează HG nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a aprobării OUG nr. 227/2020.
De această facilitate beneficiază debitorii care au un contract de creditare în derulare, pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, anterior intrării în vigoare a actului normativ. Sunt incluse doar creditele fără restanţe la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.
Proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Finanţelor modifică, completează şi actualizează HG nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a aprobării OUG nr. 227/2020.
MF menţionează în comunicat măsurile propuse. Astfel, debitorii au posibilitatea solicitării suspendării plăţii ratelor de capital, dobânzilor şi comisioanelor pentru o perioadă cuprinsă între minimum 1 lună şi maximum 9 luni; suspendarea poate fi solicitată, atât pentru creditele pentru care a fost deja obţinută suspendarea obligaţiilor de plată, cât şi pentru creditele pentru care nu s-a solicitat anterior accesarea facilităţii de suspendare. Perioada maximă de 9 luni include şi perioada suspendării efective a obligaţiilor de plată în baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 şi/sau perioadele de suspendare acordate în cadrul amânărilor la plată non-legislative, iar debitorul are posibilitatea de a obţine o singură dată suspendarea obligaţiilor de plată.
Solicitările pentru suspendarea plăţii obligaţiilor pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021 inclusiv, acesta urmând a efectua analiza şi emite decizia până cel târziu la data de 30 martie 2021 inclusiv.
Conform MF, beneficiază de aceste facilităţi debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit acordat până la data de 30 martie 2020 inclusiv, care nu a ajuns încă la scadenţă şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv.
De asemenea, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor sau încasărilor cu minim 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020, să se afle în imposibilitatea onorării obligaţiilor de plată aferente creditului şi să nu se afle în insolvenţă la data solicitării rambursării creditului.
În cazul contractelor ipotecare, persoanele fizice trebuie să declare pe propria răspundere că le-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile familiei de situaţia gravă generată de pandemia SARS-COV-2 şi se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului urmare a intrării în şomaj tehnic, a concedierii, a reducerii salariului, a plasării acestuia în carantină instituţionalizată etc.
Potrivit MF, implementarea acestei facilităţi va avea ca efect protejarea persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate în această perioadă şi menţinerea în activitate a companiilor, implicit şi a locurilor de muncă asigurate de acestea pe perioada în care se manifestă efectele răspândirii SARS-CoV-2.
Facilităţile prezentate reprezintă un sprijin real pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi a altor categorii de entităţi ale căror venituri au fost afectate de răspândirea virusului SARS-CoV-2.
De asemenea, vor fi menţinute lichidităţile necesare desfăşurării activităţii economice de către întreprinderi pe perioada afectată de restricţiile determinate de pandemia SARS-CoV-2.
MF precizează că proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MF la rubrica Transparenţă decizională.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2714 / 5415 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...