ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Miniştrii de justiţie ai UE ajung la un acord privind un act legislativ ce prevede incriminarea uniformă a introducerii ilegale de migranţi

16 Decembrie 2024   |   Agerpres

Poziţia adoptată vineri, în formatul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), va servi drept bază pentru viitoarele negocieri cu Parlamentul European, care încă lucrează la definirea poziţiei sale cu privire la proiectul de lege.

 
 
Miniştrii de justiţie din Uniunea Europeană au convenit vineri asupra poziţiei Consiliului cu privire la un act legislativ al UE referitor la prevenirea şi combaterea introducerii ilegale de migranţi ce are drept obiectiv armonizarea dreptului penal în domeniu al statelor membre.

Poziţia adoptată vineri, în formatul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), va servi drept bază pentru viitoarele negocieri cu Parlamentul European, care încă lucrează la definirea poziţiei sale cu privire la proiectul de lege.

Lupta împotriva introducerii ilegale de migranţi este o prioritate a UE şi un element esenţial în abordarea migraţiei ilegale, se menţionează într-un comunicat al Consiliului UE.

"Dacă dorim să dăm dovadă de seriozitate în ceea ce priveşte protejarea frontierelor noastre, trebuie să intensificăm lupta împotriva introducerii ilegale de migranţi. Incriminarea uniformă a acestei infracţiuni în întreaga UE ar juca un rol esenţial în domeniul respectiv. Adoptând o poziţie fermă împotriva persoanelor care introduc ilegal migranţi, putem proteja populaţia împotriva exploatării sale de către infractori", a declarat ministrul ungar al justiţiei Bence Tuzson, în numele preşedinţiei Consiliului UE, citat în comunicat.

În conformitate cu textul convenit, statele membre trebuie să se asigure că asistarea intenţionată a unui resortisant al unei ţări terţe în vederea intrării, tranzitării sau a şederii pe teritoriul oricăruia dintre statele membre ale Uniunii Europene în schimbul unui beneficiu financiar sau material constituie o infracţiune în dreptul lor intern.

În ceea ce priveşte sancţiunile, ţările UE trebuie să ia măsuri astfel încât infracţiunea de introducere ilegală de migranţi să fie sancţionată cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin trei ani. Nivelurile maxime ale sancţiunilor ar trebui să se extindă la cel puţin opt ani atunci când persoanele care introduc ilegal migranţi îşi desfăşoară activitatea ca parte a unei organizaţii criminale sau când recurg la acte grave de violenţă împotriva migranţilor.

În cazul în care infracţiunea provoacă decesul unui migrant, durata maximă a pedepsei cu închisoarea ar trebui să fie de cel puţin zece ani. Statele membre pot decide să impună sancţiuni maxime mai mari.

Textul prevede, de asemenea, norme privind sancţiunile aplicabile persoanelor juridice - fie o proporţie din cifra de afaceri totală la nivel mondial, fie o sumă fixă de cel mult 40 de milioane de euro.

Statele membre au menţinut propunerea iniţială a Comisiei de a introduce, într-un considerent al propunerii, o aşa-numită clauză umanitară. Scopul clauzei umanitare este de a specifica faptul că este posibil ca anumite tipuri de asistenţă acordată migranţilor aflaţi în situaţie ilegală, în special asistenţa acordată membrilor apropiaţi ai familiei sau sprijinul pentru asigurarea nevoilor umane de bază, să nu se califice drept infracţiune de introducere ilegală de migranţi.

Întrucât această clauză va fi menţinută în considerente, rămâne la latitudinea statelor membre să decidă modul de abordare a chestiunii sus-menţionate în legislaţia naţională. Textul accentuează, de asemenea, faptul că statele membre sunt libere să adopte sau să menţină o legislaţie naţională care prevede măsuri mai stricte.

În 2023, la frontierele externe ale UE au fost detectate aproximativ 380.000 de treceri ilegale ale frontierei. Europol estimează că peste 90 % dintre migranţii aflaţi în situaţie ilegală care ajung în UE utilizează serviciile persoanelor care introduc ilegal migranţi. Introducerea ilegală de migranţi este, de asemenea, o activitate infracţională foarte profitabilă. Pe baza cifrelor ONU, reţelele de persoane care introduc ilegal migranţi obţin profituri anuale cuprinse între 4,7 şi 6 miliarde de dolari.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 89 / 5413
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Filip & Company a asistat Victoriabank în achiziția OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa de proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...