ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Mediului lansează un program de finanţare pentru proprietarii de case, destinat eficienţei energetice

10 Ianuarie 2020   |   AGERPRES

Programul va fi dezvoltat cu sprijinul asociaţiilor de profil şi instituţiilor internaţionale şi va avea cinci obiective majore.

 
 
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) va lansa un program de finanţare care va ajuta proprietarii de case să le eficientizeze din punct de vedere energetic, reducând consumul de energie şi, implicit, emisiile de gaze cu efect de seră, a anunţat, vineri, pe Facebook, ministrul de resort, Costel Alexe.

Conform oficialului, programul va fi dezvoltat cu sprijinul asociaţiilor de profil şi instituţiilor internaţionale şi va avea cinci obiective majore.

Astfel, primul obiectiv se referă la protejarea mediului, direct şi indirect.

"Clădirile sunt responsabile pentru 40% din energia consumată în Uniunea Europeană şi 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. În România, cifrele, conform asociaţiilor de profil, sunt mai mari: 50%, respectiv 40%. Mai mult decât transportul, mai mult decât industria. De ce să continuăm să aruncăm în atmosferă aceste emisii, făcând rău planetei şi României? Nu în ultimul rând, acest program are în vedere să protejeze pădurile. Foarte mulţi oameni taie copaci pentru a-şi încălzi casele. O casă care pierde mai puţină căldură înseamnă mai mulţi copaci salvaţi de la tăiere", scrie Alexe.


Ministrul Mediului precizează, totodată, că prin acest program veniturile proprietarilor de case vor creşte indirect, prin faptul că vor plăti facturi mai mici pentru încălzirea şi răcirea locuinţelor.

"Să nu uităm că 1 român din 5 nu îşi poate încălzi adecvat locuinţa sau are dificultăţi în a-şi plăti facturile, aflându-se în situaţie de sărăcie energetică. Spre exemplu, proprietarul unei case tipice termoizolate poate plăti cu 1.500 - 2.000 de lei mai puţin pe an. Suma poate creşte, în funcţie de imobil şi de soluţiile folosite. Banii care rămân în buzunarele oamenilor nu mai sunt pur şi simplu 'aruncaţi pe fereastră'. Şi acestea sunt doar beneficiile uşor măsurabile. O locuinţă renovată energetic înseamnă şi o locuinţă mai sănătoasă. Gândiţi-vă că un copil care locuieşte într-o casă bine încălzită şi bine ventilată îşi reduce riscul de îmbolnăvire şi va putea să înveţe mai bine! Un adult care nu îngheaţă de frig sau nu se sufocă de cald e mai performant la muncă şi va avea mai puţine zile de concediu medical. Şi lista exemplelor poate continua. 1 euro investit în eficienţă energetică produce alţi 4 direct şi din beneficii conexe", explică demnitarul.

Alexe aminteşte faptul că, dacă pentru reabilitarea termică a blocurilor sunt disponibile diverse programe de finanţare, europene sau de stat, pentru casele individuale nu există niciunul.

"Este nevoie de echitate, având în vedere că există aproape 5 milioane de case", susţine oficialul.

Un al patrulea obiectiv al proiectului de eficienţă energetică, subliniat de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, face referire la stimularea economiei.

"Sunt liberal, deci cred că mediul poate fi protejat în acelaşi timp cu asigurarea creşterii economice. Banii investiţi în eficienţă economică produc rezultate - rămân sume mai mari în buzunarele oamenilor şi sunt ajutate şi industriile conexe, în primul rând industria construcţiilor. De asemenea, ajută şi la crearea de noi locuri de muncă. Citeam declaraţia lui Adrian Joyce, şeful campaniei Renovate Europe, care spunea că eficienţa energetică are potenţialul de a deveni 'cel mai mare creator de locuri de muncă la nivel european'", notează Costel Alexe.

Acesta a adăugat, de asemenea, că, prin implementarea noului proiect, vor fi sprijinite eforturile României de a-şi respecta angajamentele (inclusiv legale) luate la nivel European în materie de eficienţă energetică şi schimbări climatice.

"Recent, statele Uniunii Europene au adoptat Pactul Ecologic European prin care îşi asumă lupta împotriva încălzirii globale, iar unul dintre instrumentele majore este renovarea energetică a clădirilor", afirmă ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, România are termen, până pe data de 10 martie 2020, pentru a transpune Directiva revizuită privind Performanţa Energetică a Clădirilor prin care se obligă să crească nivelul de performanţă energetică a imobilelor.

Datele publicate de Alexe arată că România ar trebui să reabiliteze energetic aproximativ 3% din clădiri anual, însă, în prezent, estimările sunt de sub 0,5%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4060 / 5415
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...