
Liderii PSD au votat împotriva proiectului care ar permite candidatura preşedintelui Iohannis la parlamentare
23 Septembrie 2024
AgerpresPNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.
Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD au votat, luni, în unanimitate, împotriva proiectului de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, a anunţat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.
"Legat de votul privind legea colegilor de la PNL, a fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea iniţiative, pentru că totuşi suntem în 2024, iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe. (...) Atât timp cât este în lucru, în Senat în acest moment, se aştepta un punct de vedere din partea PSD, care a fost formalizat în această şedinţă de Birou Permanent Naţional", a spus Romaşcanu, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PSD.
"Legat de votul privind legea colegilor de la PNL, a fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea iniţiative, pentru că totuşi suntem în 2024, iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe. (...) Atât timp cât este în lucru, în Senat în acest moment, se aştepta un punct de vedere din partea PSD, care a fost formalizat în această şedinţă de Birou Permanent Naţional", a spus Romaşcanu, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PSD.
PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.
Potrivit PNL, sesizarea a fost făcută în baza opiniei Consiliului Legislativ despre acest proiect.
În consecinţă, PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea acestui proiect până când nu va primi un răspuns din partea BEC, au transmis liberalii.
Miercurea trecută, parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul PNL, cu mai multe observaţii. ''Apreciem că preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate'', se arată în avizul dat de Consiliul Legislativ.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 164 / 5415 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...