
Legea care completează normele privind semnalizarea rutieră - promulgată de preşedintele Iohannis
18 Martie 2024
AGERPRESPreşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea OUG privind circulaţia pe drumurile publice, prin care se completează normele privind semnalizarea rutieră şi se introduc noi contravenţii pentru administratorii drumurilor publice.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea OUG privind circulaţia pe drumurile publice, prin care se completează normele privind semnalizarea rutieră şi se introduc noi contravenţii pentru administratorii drumurilor publice.
Persoanele responsabile au obligaţiile să asigure instalarea, întreţinerea şi verificarea semnalizării rutiere, în conformitate cu standardele în vigoare, să instaleze indicatoare rutiere şi alte mijloace de semnalizare rutieră sau dispozitive speciale pe drumurile publice din localitatea aflată în zona de administrare, inclusiv cele de intrare şi ieşire, cu aceste semnificaţii, să aplice sau să instaleze, să întreţină şi să verifice calitatea mijloacelor de semnalizare rutiere, în conformitate cu standardele în vigoare, prevede actul normativ.
Persoanele responsabile au obligaţiile să asigure instalarea, întreţinerea şi verificarea semnalizării rutiere, în conformitate cu standardele în vigoare, să instaleze indicatoare rutiere şi alte mijloace de semnalizare rutieră sau dispozitive speciale pe drumurile publice din localitatea aflată în zona de administrare, inclusiv cele de intrare şi ieşire, cu aceste semnificaţii, să aplice sau să instaleze, să întreţină şi să verifice calitatea mijloacelor de semnalizare rutiere, în conformitate cu standardele în vigoare, prevede actul normativ.
Conform acestuia, administratorul drumului public, conform competenţelor ce îi revin, cu avizul Poliţiei rutiere, este obligat să aplice marcaje rutiere rezonatoare transversale sau alte dispozitive de calmare a traficului, înainte de intrarea în localitate, de trecerea pentru pietoni şi de trecerea la nivel cu o cale ferată, marcaje rutiere rezonatoare longitudinale, precum şi marcaje pentru zone cu risc crescut de accidente, în cazurile prevăzute de reglementările în vigoare.
De asemenea, stipulează legea, administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol sau lucrare aflate pe platforma drumului, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei, conform reglementărilor tehnice specifice semnalizării temporare şi să ia toate măsurile de înlăturare a acestora.
Autorităţile publice locale sunt obligate să amenajeze staţiile mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cu avizul Poliţiei rutiere şi în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice specifice.
Potrivit legii, autovehiculele care efectuează transport rutier agabaritic, cele de însoţire a acestora, precum şi cele care transportă mărfuri şi/sau deşeuri periculoase, trebuie să aibă montate sau să fie dotate cu echipamentele specifice prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi semnalele speciale de avertizare cu lumină galbenă, iar conducătorii acestora trebuie să le menţină în funcţiune pe toată perioada deplasării pe drumul public.
În cazul accidentelor de circulaţie din care a rezultat decesul sau, după caz, vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, poliţistul învestit cu cercetarea la locul faptei este obligat să menţioneze în actele de constatare existenţa ori inexistenţa modului de semnalizare rutieră şi calitatea acesteia şi să înregistreze prin foto şi video existenţa sau inexistenţa semnalizării rutiere ori vicii ale acesteia.
În cazul accidentelor din care au rezultat numai pagube materiale, aceste obligaţii se îndeplinesc de poliţistul învestit cu soluţionarea acestuia, numai dacă cel puţin una dintre persoanele implicate solicită constatarea inexistenţei semnalizării ori vicii ale acesteia.
Potrivit legii nou promulgate, constituie contravenţii: nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor şi reglementărilor tehnice în vigoare; neînlăturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată; neîndeplinirea obligaţiilor de instalare, aplicare şi verificare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel.
De asemenea, constituie contravenţii nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor şi reglementărilor tehnice în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public şi neasigurarea stării de viabilitate a oricărui element, parte integrantă a drumului public, potrivit reglementărilor tehnice în vigoare, precum şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe aceste elemente.
Este, de asemenea, contravenţie nerespectarea obligaţiei de către administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor de a lua toate măsurile de înlăturare a indicatoarelor şi mijloacelor de semnalizare rutieră temporară la finalizarea lucrărilor.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 315 / 5415 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...