
CE invită părţile interesate să îi transmită observaţii cu privire la punerea în aplicare a Regulamentului privind subvenţiile străine
06 Februarie 2023
AgerpresToate părţile interesate îşi pot prezenta opiniile cu privire la proiectul de regulament de punere în aplicare pe portalul "Exprimaţi-vă părerea" al Comisiei, până la 6 martie 2023.
Comisia Europeană invită părţile interesate să îi transmită observaţii cu privire la punerea în aplicare a Regulamentului privind subvenţiile străine, proiect care clarifică aspectele practice şi procedurale legate de aplicarea noilor norme ale UE menite să abordeze denaturările cauzate de subvenţiile străine pe piaţa unică, informează luni un comunicat al Executivului comunitar.
Perioada în care pot fi transmise observaţii este de 4 săptămâni. Părţile interesate sunt invitate să îşi prezinte observaţiile până la 6 martie 2023.
Regulamentul privind subvenţiile străine, care a intrat în vigoare la 12 ianuarie 2023 şi va începe să se aplice la 12 iulie 2023, permite Comisiei să investigheze contribuţiile financiare acordate de ţări din afara UE întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în UE şi să remedieze, dacă este necesar, efectele de denaturare a concurenţei ale acestor contribuţii.
Perioada în care pot fi transmise observaţii este de 4 săptămâni. Părţile interesate sunt invitate să îşi prezinte observaţiile până la 6 martie 2023.
Regulamentul privind subvenţiile străine, care a intrat în vigoare la 12 ianuarie 2023 şi va începe să se aplice la 12 iulie 2023, permite Comisiei să investigheze contribuţiile financiare acordate de ţări din afara UE întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în UE şi să remedieze, dacă este necesar, efectele de denaturare a concurenţei ale acestor contribuţii.
Regulamentul împuterniceşte Comisia să adopte norme procedurale pentru a asigura respectarea dispoziţiilor sale, se spune în comunicat.
Mai concret, proiectul de regulament de punere în aplicare a Regulamentului privind subvenţiile străine aduce clarificări cu privire la informaţiile care trebuie incluse în formularele de notificare a concentrărilor economice şi a procedurilor de achiziţii publice, la normele privind modul de calculare a termenelor şi accesul la dosar, precum şi privind drepturile părţilor.
Proiectul de regulament de punere în aplicare urmăreşte să asigure eficacitatea procedurilor Comisiei, precum şi să ofere securitate juridică cu privire la drepturile şi obligaţiile procedurale ale întreprinderilor care fac obiectul noilor norme.
Toate părţile interesate îşi pot prezenta opiniile cu privire la proiectul de regulament de punere în aplicare pe portalul "Exprimaţi-vă părerea" al Comisiei, până la 6 martie 2023.
Comisia va ţine cont de observaţiile părţilor interesate la elaborarea textului final al regulamentului de punere în aplicare, intenţia fiind ca aceste norme să fie adoptate în al doilea trimestru al anului 2023, înainte să înceapă să se aplice Regulamentul privind subvenţiile străine.
Propunerea de regulament privind subvenţiile străine a fost prezentată de Comisie în luna mai 2021 şi a fost aprobată de Parlamentul European şi de Consiliu într-un timp record, în iunie 2022. Regulamentul a intrat în vigoare la 12 ianuarie 2023 şi va începe să se aplice la 12 iulie 2023.
Începând cu 12 octombrie 2023, întreprinderile vor trebui să notifice Comisiei concentrările economice şi participarea la procedurile de achiziţii publice care ating pragurile de notificare relevante.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1008 / 5368 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...