CCR spune că titlul legii de modificare a Codului de procedură civilă nu reflectă conţinutul actului normativ (motivare)

Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că legea de modificare a Codului de procedură civilă conţine reglementări legate de Codul civil şi a arătat că titlul actului normativ trebuie să reflecte conţinutul, legea în cauză încălcând principiul unicităţii reglementării în materie.

Curtea Constituţională a publicat, marţi, motivarea deciziei din 16 februarie, când a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

"Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată pentru a pune de acord reglementarea procesual civilă referitoare la procedura de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului cu Decizia 604 din 16 iulie 2020. În acest sens, se reţin atât expunerea de motive a legii, cât şi titlul ei. Din punct de vedere normativ prezintă relevanţă numai titlul actului normativ, care este unul explicit şi clar, fiind vorba de o lege de modificare a Codului de procedură civilă. Desigur, nimic nu împiedica iniţiatorul acestei legi sau deputaţii/ senatorii, pe calea amendamentelor, să modifice şi alte prevederi ale Codului de procedură civilă care nu erau în relaţie directă cu Decizia 604 din 16 iulie 2020", precizează judecătorii constituţionali în motivare.

Mai mult, spun aceştia, iniţiatorul legii sau deputaţii/senatorii, pe calea amendamentelor, aveau şi posibilitatea de a modifica alte legi, aşadar, să extindă obiectul de reglementare al legii, cu condiţia menţinerii caracterului omogen şi unitar al relaţiilor sociale reglementate.

"Însă, extinderea obiectului de reglementare trebuie realizată mai întâi prin titlu, pentru că, potrivit jurisprudenţei antereferite a Curţii, titlul legii este cel ce fixează obiectul său de reglementare, neputând, astfel, să existe o relaţie distonantă între titlu şi conţinutul efectiv al legii. Or, titlul legii priveşte modificarea Codului de procedură civilă, iar art.III din lege reglementează o acţiune în materie de filiaţie, care nu are nicio legătură cu acest cod. Acţiunile privind filiaţia sunt reglementate de art.421-440 din Codul civil", arată CCR.

Prin urmare, judecătorii constituţionali afirmă că, în lipsa unei modificări corespunzătoare a titlului şi, implicit, a obiectului de reglementare a legii, art.III nu putea şi nu poate face parte din această lege. De aceea, introducerea sa în textul acestei legi este contrară art.1 alin.(5) prin raportare la prevederile art.41 alin.(1) din Legea 24/2000.

"Totodată, legea criticată încalcă principiul unicităţii reglementării în materie, potrivit căruia reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. Este adevărat că un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. Însă, în cazul de faţă, se aplică regula, şi nu excepţia de la aceasta, pentru că nu există nicio conexiune între art.I şi II din lege, pe de o parte, şi art.III, pe de altă parte. Prin urmare, art.III din lege este contrar art.1 alin.(5) prin raportare la prevederile art.14 din Legea 24/2000", mai notează CCR.