Virgil Popescu: Pierderile în economie vor fi foarte mari; deficitul bugetar depinde de cât va dura această criză
22 Martie 2020
AGERPRESEl spune că Ministerul Economiei poate face analiză a sectoarelor care se vor închide în aceste 30 de zile de stare de urgenţă şi apoi se poată face o estimare mai exactă a pierderilor din economie.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, susţine că pierderile în economie vor fi foarte mari din cauza crizei generate de pandemia de coronavirus, care a impus decretarea stării de urgenţă în România, dar o evaluare în acest sens poate fi făcută de Institutul Naţional de Statistică şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
El spune că Ministerul Economiei poate face analiză a sectoarelor care se vor închide în aceste 30 de zile de stare de urgenţă şi apoi se poată face o estimare mai exactă a pierderilor din economie.
"Este foarte complicat să facem o estimare exactă a ceea ce se va întâmpla în economie la finalul celor 30 de zile de stare de urgenţă, pentru că nu ştim cum va evolua această infecţie. Dacă ea nu va avea un salt dramatic, cum este în alte ţări europene, atunci putem să limităm aceste pierderi. Gândiţi-vă că, dacă se închid foarte multe unităţi de producţie, acolo practic încasările vor fi zero. De aceea prognozarea este foarte, foarte greu de făcut. Nu m-aş hazarda în momentul de faţă să vă dau cifre. Cei de la INS şi cei de la Prognoză ar putea pe modele matematice, dar şi în funcţie de un model statistic de răspândirea virusului, ar putea să facă mai bine acest lucru. Noi la Ministerul Economiei putem face, eventual, o analiză a sectoarelor care se vor închide şi apoi să vă dau o estimare mai exactă. În orice caz pierderile în economie vor fi foarte mari", a precizat Virgil Popescu, la Realitatea TV.

Întrebat la cât estimează deficitul bugetar şi dacă acesta va sări de 5%, ministrul Economiei a afirmat că acest lucru depinde de cât va dura această criză, adăugând că în acest moment nu se mai pune problema deficitului bugetar nici la nivelul Uniunii Europene.
"Deja nu se mai pune probleme de deficit bugetar. Aţi văzut că şi Comisia a anunţat acest lucru. Depinde cât va ţine această criză. Dacă se va încheia în vreo două luni probabil ne vom duce până în 5%, dacă va dura 3-4-5 luni atunci nu se poate aproxima nimic", a adăugat ministrul Virgil Popescu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8877 / 9312 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
BizLawyer celebrează începutul primăverii împreună cu doamnele din departamentele juridice
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...