ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Trifu (Eco Civica): De câţiva ani nu investim în panouri fotovoltaice; 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu lemne

02 Decembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit lui Trifu, sunt parlamentari care i-ar fi spus că grupuri de interese energetice nu vor investiţii în panouri fotovoltaice pentru încălzirea gospodăriilor.

 
 
Preşedintele Fundaţiei Eco Civica, Dan Trifu, a pledat luni, la Comisia parlamentară de anchetă privind energia, pentru investiţii în panourile fotovoltaice, care ar putea asigura jumătate din energia necesară pentru 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne.
 
"De câţiva ani de zile nu investim în panouri fotovoltaice. 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn în România. Dacă toate aceste gospodării primesc panouri fotovoltaice de 3 kilowaţi, noi obţinem o producţie de 10.500 de Megawaţi, adică jumătate din necesar (...). 17,5 milioane de metri cubi de lemn - dispare acest consum (...). Salvăm şi parte din păduri care vor contribui la îmbunătăţirea calităţii aerului, la menţinerea ecosistemelor numai prin panouri fotovoltaice. Este clar că pe hidro nu ne mai putem baza, este clar că eoliana şi mai ales tot ce înseamnă aceste fotovoltaice care nu deranjează, se pun pe acoperişuri, sunt uşor de întreţinut şi care pot asigura o îmbunătăţire a nivelului de trai, pentru că nu trebuie să mai plătească cel puţin jumătate din energia consumată. O băgăm în sistem şi este şi surplus şi nu vom mai avea de asemenea distrugeri", a precizat Trifu.
 
Potrivit lui Trifu, sunt parlamentari care i-ar fi spus că grupuri de interese energetice nu vor investiţii în panouri fotovoltaice pentru încălzirea gospodăriilor.
 
"Anumiţi parlamentari ştiţi ce mi-au spus? Grupuri de interese energetice nu vor panouri fotovoltaice, nu vor ca cetăţenii să-şi asigure energia, mai ales pe timpul verii. Vă mai dau un exemplu, toate supermarketurile şi hipermarketurile consumă energie enormă. Un hipermarket are energie instalată până la 10 Megawaţi, gândiţi-vă că Drumul Taberei nu consumă 10 MW. Ori ei au energie regenerabilă zero. Să le spunem: Vă dau eu jumătate, puneţi voi jumătate sau 0,5% din cifra de afaceri şi montaţi fotovoltaice. Ştiţi câtă energie consumă Palatul Parlamentului? Cât produce o hidrocentrală (...) Asta este o problemă cu care ne confruntăm şi la Răstoliţa, şi la Tuia în Hunedoara, şi pe Jiu. Sunt nişte cantităţi de energie extrem de mici, dar cu distrugeri extrem de mari, cum se întâmplă în alte hidrocentrale, în care au rămas fără debit de apă", a susţinut Trifu.
 
În context, Cătălina Rădulescu, reprezentatul Bankwatch, a declarat că prevenţia schimbărilor climatice se poate realiza prin respectarea normelor europene de mediu, UE recomandând în acest sens un studiu la nivel naţional, care să identifice râurile care au suficient debit pentru capacităţi energetice, care este capacitatea maximă care se poate instala pe aceste râuri şi care sunt zonele în care nu se vor provoca distrugeri de mediu.
 
"România are o capacitate instalată de 52.000 de MW/h pe an, care stă degeaba de 30 de ani, pentru că statul român nu s-a apucat să vadă exact ce poate să construiască în domeniul energetic astfel încât să şi funcţioneze legal. A menţinut în funcţiune nişte termocentrale pe cărbune pentru care ne trimite în curând Comisia la CJUE, care au funcţionat aproape 10 ani fără autorizaţie integrată de mediu. Eu cred că politica aceasta a statului român este cea care trebuie să se oprească şi să ne apucăm să facem aceste studii şi să dezvoltăm aceste capacităţi energetice în mod coerent şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului", a concluzionat Rădulescu.
 
Preşedintele Comisiei de anchetă privind energia, Daniel Zamfir, le-a transmis invitaţilor, mai multe organizaţii non-guvernamentale de mediu, că discuţia de luni va fi axată pe soluţii la "deficitul major" de producere a energiei electrice, în condiţiile în care perspectiva este aceea de reducere a capacităţilor de producţie, iar Hidroelectrica "nu poate să dezvolte acţiuni de producţie din cauza contestaţiilor în instanţă din partea ONG-urilor". 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4785 / 9037
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Managing Partner | Din vorbă în vorbă cu Vasile Băiculescu, unul dintre avocații noii generații și coordonator al firmei Băiculescu & Asociații, despre managementul unei firme de avocatură, strategii de creștere și performanță: ”Planul strategic trebuie să fie aliniat cu valorile și viziunea echipei, astfel încât strategia de dezvoltare să pornească din interiorul firmei și să fie susținută de expertiza externă. De-a lungul timpului, am colaborat frecvent cu experți din diverse domenii pentru a ne asigura că adoptăm cele mai bune practici”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...