
Timpuri extraordinare, măsuri extraordinare, oameni extraordinari
14 Mai 2020
Mariana Popa, Partener VF InsolvențăLa sfarșitul perioadei declarate de urgență și începutul perioadei de alertă, legiuitorii au înțeles să vină cu propuneri legislative în sprijinul participanților la economia țării aflați în dificultate, lasând la aprecierea acestora dacă să își deschidă sau nu procedura de insolvență până la trecerea unui termen de 30 de zile de la încetarea stării de alertă.
![]() |
Mariana Popa, Partener VF Insolventă |
“În sport se spune că esențialul este să participi.
În procedura insolvenței, dimpotrivă, esențialul este să nu participi!”
Bernard Soinne
Există o serie de teorii care promovează latura pozitivă a eliminării, prin forțele de piață competitive, a companiilor mai puțin performante. Acestea vor fi înlocuite de firme noi, mai performante, ceea ce înseamnă că mediul privat este într-o dinamică continuă de regenerare, proces denumit și “distrugere creativă”.
Pandemia de Covid-19 a zguduit din temelii omenirea aducând nu doar o schimbare profundă a modului de viață, ci și o deteriorare economică, ce va fi marcată în mod cert de insolvențe cu un înalt impact social, cu consecința unor pierderi masive a locurilor de muncă, dar și realocarea activelor companiilor ce vor fi lichidate.
Forumul Economic Mondial anunță sumbru că pandemia va costa economia globală 1 trilion de dolari anul acesta, comunitățile vulnerabile fiind cele mai afectate. Impactul economic al coronavirusului a variat de la un sector industrial la altul și de la o întreprindere la alta, în funcție de o serie de factori, cum ar fi expunerea față de China ca sursă de intrări intermediare, posibilitatea de a apela la furnizori alternativi, existența stocurilor sau dependența de procesele de producție „exact la timp”.
Într-un astfel de climat, o companie administrată cu integritate şi dotată cu un program de management corect este mai bine plasată pentru a depăşi criza şi a se confrunta cu viitorul mediu economic. Fenomentul insolvenței este unul complex și dificil de gestionat fără expertiză de specialitate, fără profesioniști. Doi reputați autori americani, James T.White și Raymond T. Nimmer spuneau că “prea adesea novicele crede că legea este totul, dar veteranul știe foarte bine că legea nu este nimic, faptele sunt totul”.
Comerțul modern se bazează pe credit, pe încrederea acordată partenerului de afaceri că își va plăti, la scadență, datoria. Neplata având ca motiv insuficiența fondurilor bănești disponibile constituie un incident grav, care poate degenera într-un lanț de incapacități de plată, fenomen care trebuie evitat. Din amplul proces pe care îl constituie insolvența, componenta sa economică este cea care îi interesează, în primul rând, pe creditori. Expertul în gestionarea acestor situații de criză este practicianul în insolvență, care, prin renumele și experiența îndelungată pe care o deține în piață, reprezintă pentru creditori o garanție că măsurile implementate vor urmări principiul maximizării masei credale și că resursele debitorului pot și vor fi gestionate corect și în limitele legalității.
Debitorul trebuie să știe că dreptul insolvenței este singura sa “umbrelă pentru vreme rea”, pentru că impune tuturor partenerilor contractuali ai acestuia disciplină, ordine și sacrificii în schimbul speranței într-o plată ulterioară. Totalitatea bunurilor și relațiilor financiare ale debitorului sunt aservite redresării în două modalitați: înghețarea creanțelor anterioare deschiderii procedurii de insolvență și stimularea partenerilor contractuali să participe la eforturile redresării și chiar să accepte sacrificarea unora dintre pretenții. Dar eficiența procedurii de insolvență este condiționtă sine qua non de rapiditatea derulării fazelor procedurale, de rapiditatea cu care judecătorul sindic este învestit să decidă “protejarea” debitorului. Odata deschisă procedura insolvenței, debitorul și creditorii vor fi orchestrați, în limitele legii, de administratorul judiciar, care, împreună cu aceștia, poate dezvolta nenumărate strategii pentru traversarea cu bine a acestui fenomen nedorit și chiar de neconceput pentru unii.
La sfarșitul perioadei declarate de urgență și începutul perioadei de alertă, legiuitorii au înțeles să vină cu propuneri legislative în sprijinul participanților la economia țării aflați în dificultate, lasând la aprecierea acestora dacă să își deschidă sau nu procedura de insolvență până la trecerea unui termen de 30 de zile de la încetarea stării de alertă. În susținerea cererii de deschidere a insolvenței a fost ridicat pragul minim al creanțelor scadente pentru care nu există lichidități, iar creditorii pot formula cerere de deschidere a procedurii insolvenței numai după încercarea rezonabilă, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de încheiere a unei convenții de plată cu debitorul. În mod evident și subiecții care deja se aflau sub guvernarea procedurilor de insolvență sau de prevenire a insolvenței beneficiază de atenția legiuitorului care prorogă termene de decădere și prelungește perioada de observație sau de reorganizare chiar până la 5 ani.
De subliniat însă, că, sub protecția tribunalului oferită de procedura de insolvență, un business bine conturat înainte de pandemie va fi protejat de acumularea de noi penalităţi, dobânzi şi majorări de întârziere, va putea denunţa contracte păguboase sau nerentabile, sau va putea renegocia anumite clauze, va recupera creanţele fără plata taxelor de timbru și va adopta măsuri eficiente care să ducă la echilibrarea rapidă a fluxului de numerar, fără eforturi şi costuri nejustificate, doar apelând la echipa de practicieni în insolvență multidisciplinară cu expertiză potrivită. Astfel, citându-l pe regretatul Prof. Univ. Dr. Ion Turcu, procedura insolvenței își redescoperă vocația de infirmieră la căpătâiul debitorului în suferință, imaginând, instituind și testând mijloace terapeutice, menite să evite tulburările economice inerente falimentului.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8602 / 9264 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...