
Sava (ASF): Discuţiile despre înfiinţarea unui Fond suveran sunt îmbucurătoare; banii trebuie direcţionaţi către industrii strategice
23 Septembrie 2024
AgerpresÎn ceea ce priveşte modelul unui fond, Cătălina Sava a subliniat că nu este unul brevetat.
Discuţiile despre un fond suveran în România sunt îmbucurătoare pentru că asta înseamnă că s-a ajuns la un nivel la care ne gândim la înfiinţarea unui astfel de fond şi la faptul că banii acestui fond vor trebui direcţionaţi către industriile strategice, a declarat luni Cătălina Sava, director în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF), la un eveniment de specialitate.
"Discuţiile despre un fond suveran în România sunt îmbucurătoare, chiar şi dacă va dura mult până la înfiinţarea acestuia, pentru că asta înseamnă că s-a ajuns, din punct de vedere conceptual, cel puţin, dacă nu şi strategic - şi aş îndrăzni să zic chiar politic, la un nivel la care ne gândim la înfiinţarea unui astfel de fond şi la faptul că banii acestui fond vor trebui direcţionaţi către industriile strategice, astfel cum vor fi acestea gândite de către Guvernul României", a menţionat Cătălina Sava, la dezbaterea "Are România nevoie de un Fond Suveran?", organizată de Biroul de Europarlamentar al lui Gheorghe Piperea, împreună cu Asociaţia Brokerilor.
"Discuţiile despre un fond suveran în România sunt îmbucurătoare, chiar şi dacă va dura mult până la înfiinţarea acestuia, pentru că asta înseamnă că s-a ajuns, din punct de vedere conceptual, cel puţin, dacă nu şi strategic - şi aş îndrăzni să zic chiar politic, la un nivel la care ne gândim la înfiinţarea unui astfel de fond şi la faptul că banii acestui fond vor trebui direcţionaţi către industriile strategice, astfel cum vor fi acestea gândite de către Guvernul României", a menţionat Cătălina Sava, la dezbaterea "Are România nevoie de un Fond Suveran?", organizată de Biroul de Europarlamentar al lui Gheorghe Piperea, împreună cu Asociaţia Brokerilor.
Potrivit organizatorilor, în lume există mai multe modele de Fond Suveran, dar nu există un model universal. Crearea unui Fond suveran de investiţii ("FSI") a fost agreată şi de instituţiile europene, Comisia Europeană, OECD etc. Astfel, plecând de la rolul pe care fondurile suverane de investiţii îl au pe pieţele financiare, Comisia Europeană a propus o abordare comună a acestora la nivel european.
Uniunea Europeană încurajează utilizarea de către statele membre a instrumentelor existente, abordarea propusă de Comisie fiind agreată şi de OECD. FSI va fi un potenţial stabilizator la nivel macroeconomic şi soluţie de urgenţă în situaţia expunerii la şocuri asimetrice.
În ceea ce priveşte modelul unui fond, Cătălina Sava a subliniat că nu este unul brevetat.
"Chiar dacă un fond suveran este un pool de active, ceea ce îl duce spre ideea de fond de investiţii, el nu este reglementat. La nivel european s-a dorit şi acest lucru, numai că a rămas la nivel de principii, adică există discuţii referitoare la ideea de transparenţă şi de guvernanţă pentru fondurile suverane, dar nu există o legislaţie, aşa cum ea a fost adoptată în ceea ce priveşte fondurile de investiţii sau fondurile alternative. Până la creionarea unei politici comunitare, poate să îmbrace orice formă. Până la urmă, deşi este un pool de active, Fondul suveran este totuşi o companie în subordinea Guvernului, gestionată de acesta", a adăugat directorul ASF.
De asemenea, ea a menţionat că un astfel de fond va investi în companii care sunt deja listate pe piaţa de de capital.
"Piaţa de capital este pregătită şi, mai mult decât atât, dornică să vadă listate la Bursa de Valori Bucureşti companii importante, asta înseamnă lichiditate, asta înseamnă adâncimea pieţei, asta înseamnă vizibilitate. Şi, dacă fondul suveran se dovedeşte a deveni mai conştient de rolul său, adică statul mai conştient de rolul său în a gestiona activele pe care le deţine - şi nu cum a făcut-o până acum, atunci fondul suveran va putea fi văzut ca un partener important şi de încredere pentru companiile care ar vrea să intre într-o astfel de de relaţie. Pe de altă parte, aş vrea să punctez faptul că există şi o reţinere de natură istorică, de istorie recentă, care ar putea să conducă la rezerve referitoare la intrarea statului, chiar explicată fiind, prin fondul suveran, în acţionariatul anumitor companii", a mai spus Cătălina Sava.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 536 / 9431 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...