
Potențiale modificări ale regimului prosumatorilor
01 Februarie 2024
Raluca Teodorescu (Managing Associate) și Iulian Creangă (Senior Associate) - Băncilă, Diaconu și AsociațiiPână la alinierea Proiectului de Lege cu solicitările Cererii de Reexaminare și publicarea versiunii finale în Monitorul Oficial, viitorul regim juridic al prosumatorilor rămâne încă incert, prevederile proiectului de lege nefiind aplicabile.
![]() |
În susținerea ritmului de dezvoltare accelerat, în data de 25 noiembrie 2023 a fost trimis spre promulgare Proiectul de Lege cu nr. 605/2023 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere creșterea interesului în această direcție, considerăm că este oportună intervenția legiuitorului pentru clarificarea și completarea legislației privind prosumatorii.
Cu toate acestea, până în prezent, Proiectul de Lege nu a fost promulgat de Președintele României. Astfel, forma finală a Proiectul de Lege este încă în discuție, ca urmare a unei cereri de reexaminare formulate de către Președintele României, în urma căreia Proiectul de Lege s-a întors în Parlament spre dezbatere.
Forma proiectului de lege
Proiectul de lege propune o serie de schimbări majore, inclusiv:
(i) Mărirea limitei capacității puterii instalate a centralelor electrice pentru care se pot aplica mecanismele de compensare cantitativă și regularizare financiară:
(a) de la 200kW (actual), la 400 kW pentru compensarea cantitativă;
(b) de la 400kW (actual), la 900 kW pentru regularizarea financiară.
(ii) Creșterea puterii instalate pentru care prosumatorii sunt exonerați de responsabilitatea în materie de echilibrare de la 400 kW (actual), până la 900 kW;
(iii) Modificarea definiției prosumatorului prin introducerea expresă a mecanismului de compensare financiară ca modalitate de decontare a excedentului de energie electrică produsă la locul de producere cu energia electrică consumată din rețea pentru alte locuri de consum, dacă:
(a) serviciul de furnizare este prestat de același furnizor;
(b) locurile de consum și/sau de producere și consum sunt racordate la rețeaua electrică a aceluiași operator de distribuție;
(iv) Introducerea dreptului de a opta între aplicarea mecanismului de compensare cantitativă și cel al regularizării financiare pentru prosumatorii care dețin centrale electrice din surse regenerabile, cu o putere instalată de cel mult 400 kW pe o perioadă de cel puțin 6 luni;
(v) Eliminarea perioadei de 24 luni în care prosumatorul poate folosi energia produsă, dar neutilizată.
Pentru aducerea la îndeplinire a noilor modificări, proiectul de lege prevede obligația ANRE de a modifica și completa Metodologia de stabilire a regulilor de comercializare a energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum aparținând prosumatorilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a proiectului de lege.
Prin normele sale tranzitorii, proiectul de lege mai prevede și aplicarea sa imediată în cadrul contractelor dintre prosumatori și furnizori aflate deja în derulare.
Cererea de reexaminare a Președintelui României
În data de 12 decembrie 2023, a fost înaintată către Senatul României cererea de reexaminare a Președintelui României, înregistrată cu nr. L504/13.12.2023.
Printre motivele cererii de reexaminare se numără:
(i) Necesitatea corelării modificărilor propuse cu dispozițiile legale în vigoare. Corelarea ar trebui să privească atât normele care reglementează sectorul energetic, cât și cele care reglementează alte sectoare, precum fiscal și financiar;
(ii) Implicațiile referitoare la principiul securității raporturilor juridice în situația aplicării noilor modificări și pentru prosumatorii care beneficiază deja de facilitățile existente;
Cu titlu de exemplu, în situația în care un prosumator cu puterea instalată de 350 kW care beneficiază, în prezent, de mecanismul de regularizare financiară ar putea beneficia de mecanismul de compensare cantitativă, fără alte formalități, după intrarea în vigoare a proiectului de lege în forma în care a fost transmis spre promulgare.
(iii) Existența unor potențiale bariere de acces al prosumatorilor la piața de energie electrică în situația decontării energiei electrice consumate de prosumatori la alte locuri de consum;
Astfel, în contextul în care furnizorii sunt cei care gestionează relația cu operatorii de distribuție pentru locurile de consum ale prosumatorilor, aceștia pot limita accesul prosumatorilor la piața de energie electrică.
(iv) Depășirea limitelor impuse de Uniunea Europeană prin Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și Consiliului, care prevede că statele membre pot acorda derogări de la responsabilitatea de echilibrare în ceea ce privește instalațiile de producere de energie electrică din surse regenerabile cu o putere instalată mai mică de 400 de kW (în prezent), urmând ca, de la 1 ianuarie 2026, să se reducă la 200 kW.
Astfel, până la alinierea Proiectului de Lege cu solicitările Cererii de Reexaminare și publicarea versiunii finale în Monitorul Oficial, viitorul regim juridic al prosumatorilor rămâne încă incert, prevederile proiectului de lege nefiind aplicabile.
-//-
Despre Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică, cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată, având o practică importantă de controverse și dispute fiscale.
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este membră a grupului Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2.400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.
Experiența noastră a fost recunoscută de piață și de publicații internaționale.
Chambers Global 2019 a recunoscut practica noastră de Corporate/M&A în timp ce Chambers Europe 2019, 2020, 2021 și 2022 au plasat practica noastră de Controverse și Dispute Fiscale pe banda 1. Totodată, The Legal 500 Europe, Middle East and Africa 2019, 2020, 2021 și 2022 au premiat practicile noastre de Drept Comercial, Drept Societar/ M&A, Drept Imobiliar și Dreptul Muncii, edițiile 2020, 2021 și 2022 plasând practica de Controverse și Dispute Fiscale pe poziția 1.1. A se vedea: Situație prosumatori 30.06.2023.pdf (anre.ro)
2. A se vedea: Gabriel Andronache, vicepreşedinte ANRE: prosumatori
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1039 / 9433 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...