ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Modernizarea Legii societăților 31 ̸ 1990

06 Decembrie 2024   |   Denis Jignea, Senior Associate - CEE Attorneys/Boanță, Gîdei și Asociații

Deși legiferarea mijloacelor virtuale prin acest proiect legislativ ar fi trebuit să aducă dinamism și să eficientizeze mecanismele prin care acționarii pot ține și vota în AGA, considerăm că legiuitorul a tratat aceste modificări într-o manieră care lasă loc de neclaritate și naște multe întrebări.

 
 
Un proiect de modificare a Legii societăților nr. 31/1990 a fost promulgat de către Președinte în data de 02.12.2024 și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, după ce anterior a fost adoptat de ambele camere ale Parlamentului.

Înțelegem că legiuitorul încearcă prin acest proiect legislativ să aducă câteva elemente de modernizare și digitalizare a adunărilor generale în cadrul Legii societăților. Reamintim că, în România, a mai avut loc o digitalizare temporară a adunărilor generale pe perioada pandemică Covid-19, ce a fost reglementată de OUG nr. 62/2020 pentru adoptarea unor măsuri în domeniul societăților.

Proiectul legislativ aduce următoarele schimbări:

(1)      Digitalizarea adunărilor generale:


Proiectul introduce opțiunea de a organiza AGA în sistem hibrid (fizic și virtual), respectiv de a participa și vota fie fizic, fie prin mijloace electronice la distanță (denumite generic ”mijloace virtuale”), cu respectarea unor cerințe:

§   Actul constitutiv prevede posibilitatea organizării AGA și prin mijloace virtuale sau acționarii/asociații decid (cu majoritatea relevantă) să organizeze AGA și prin mijloace virtuale;

§   Convocatorul AGA conține toate informațiile necesare pentru participarea acționarilor/asociaților la AGA organizată și care se va ține în mod virtual;

§   Sunt asigurate condițiile tehnice care să permită exercitarea drepturilor acționarilor/asociaților (e.g. identificarea participanților, (re)transmiterea neîntreruptă a deliberărilor, participarea efectivă și activă, exprimarea drepturilor de vot în mod corect și transparent).

Analizând textul proiectului de lege, considerăm că acesta are numeroase lacune și generează neclarități în privința unor situații precum: ce se întâmplă dacă actul constitutiv nu prevede organizarea AGA prin mijloace virtuale? În această situație, poate administratorul să decidă în mod discreționar această modalitate de organizare a AGA? sau, pentru a putea uzita de această modalitate, acționarii/ asociații cu majoritatea de vot relevantă vor fi trebuit să fi decis în prealabil modificarea actului constitutiv instituind posibilitatea de vot în AGA prin mijloace virtuale, în anticiparea unor AGA viitoare?

(2)      Semnătura electronică

Proiectul introduce alternativa de semnare a hotărârilor adunărilor generale fie olograf, fie cu semnătură electronică.

Interpretând aceste prevederi, înțelegem că semnarea în sistem hibrid a hotărârilor AGA (olograf și cu semnătură electronică) nu este o opțiune cu care să fie de acord legiuitorul în acest moment.

(3)      Extinderea atribuțiilor Consiliului de Administrație

Acționarii vor putea delega consiliului de administrație înființarea și desființarea sediilor secundare.

De asemenea, proiectul de lege propune dreptul consiliul de administrație: (i) de a modifica convocatorul, după momentul publicării acestuia, în termen de cel mult 15 zile de la momentul publicării acestuia și (ii) de a completa ordinea de zi a adunării generale (separat de acest drept rezervat anterior acționarilor).

(4)      Eliminarea mențiunilor privind beneficiarii reali din actul constitutiv

Obligativitatea de a menționa datele despre beneficiarii reali în actul constitutiv este eliminată.

Deși legiferarea mijloacelor virtuale prin acest proiect legislativ ar fi trebuit să aducă dinamism și să eficientizeze mecanismele prin care acționarii pot ține și vota în AGA, considerăm că legiuitorul a tratat aceste modificări într-o manieră care lasă loc de neclaritate și naște multe întrebări.


Av. Denis Jignea
este Senior Associate în cadrul biroului CEE Attorneys/Boanță, Gîdei și Asociații. Cu o experiență vastă în domeniul juridic, și-a dezvoltat calificările-cheie oferind consultanță companiilor din diverse industrii, precum dreptul corporativ și comercial, M&A, cu expertiză specifică în sectoarele imobiliar, energie, construcții, infrastructură, retail și tehnologie.

CEE Attorneys/Boanță, Gîdei și Asociații este o societate de avocați cu expertiză și practică diversificată care oferă asistență juridică în toate domeniile dreptului afacerilor, cu precădere în tranzacții imobiliare, drept corporatist/M&A, drept bancar și finanțări, IT/tehnologie, litigii comerciale.


Din 2016 Boanță, Gîdei și Asociații este parte integrantă a CEE Attorneys, firmă internațională de avocatură cu peste 100 avocați în opt jurisdicții din Europa Centrală și birouri asociate în Asia, USA prin intermediul rețelei Interact Law.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 129 / 9195
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
    Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
    Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
    Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
    Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
    Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
    Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
    O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
    VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
    Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
    RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
    CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...