ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Finanţelor: Avem un război la graniţă; prudenţa ne îndeamnă ca, atunci când avem posibilitatea să ne finanţăm, să o facem preventiv

08 Martie 2023   |   Agerpres

Câciu a mai precizat că valoarea capitalului care trebuie refinanţat, a datoriei de refinanţat în acest an, este de 100 de miliarde de lei.

 
 
Prefinanţarea masivă din prima lună a anului a fost determinată de faptul că există un război la graniţa ţării şi prudenţa îndeamnă ca, atunci când există posibilitatea să ne finanţăm, să o facem preventiv, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în plenul Senatului.

"Am fost întrebat de ce am făcut această prefinanţare masivă în prima lună. Pentru că noi avem un război la graniţă. Anul trecut, când acest război a izbucnit, poate unii vor să vadă, poate unii nu vor să vadă, pieţele financiare au devenit extrem de volatile, iar România a avut de suferit pe finanţare între luna martie şi luna mai. Nu mai spun de explozia costurilor de finanţare. Şi nu numai România, toate ţările din regiune. Războiul nu s-a oprit la graniţă. O prudenţă ne îndeamnă ca atunci când avem posibilitatea să ne finanţăm, pentru că există lichiditate în piaţa internă şi externă, să o facem preventiv, în contextul în care nu ştim dacă situaţia din zonă se va deteriora sau nu", a explicat Câciu la dezbaterea "Ora Guvernului.


Potrivit ministrului, costurile de finanţare la care s-a împrumutat România sunt cele prevăzute în strategia fiscal-bugetară, prezentată la aprobarea bugetului.

În ceea ce priveşte datoria publică externă, Adrian Câciu a semnalat că este pentru prima dată în ultimii trei ani când aceasta scade.

"Referitor la datoria publică externă, mă aşteptam la iniţiaţii acestei ţări, sau aşa-zişii analişti economici politicieni, să observe că datoria publică externă este prima oară după trei ani când scade cu 2%. E adevărat, după ce a crescut cu 46% în 2020. Este o realitate. Dar valoarea ei este de 58 de miliarde de euro. Datoria publică totală? La fel, mă aşteptam ca cei care critică, pentru că e uşor să faci politică dacă faci doar critică, să observe că astăzi, cu publicare PIB nominal, datoria publică a României scade ca pondere în PIB la 47,2%", a mai spus ministrul Finanţelor.

Acesta a semnalat şi că dobânzile intră într-o zonă de stabilizare, pe fondul în care se stabilizează partea de inflaţie.

Câciu a mai precizat că valoarea capitalului care trebuie refinanţat, a datoriei de refinanţat în acest an, este de 100 de miliarde de lei.

"Este mare, este o consecinţă a trecutului. De aceea toţi, împreună, pentru că nu-i vorba de ministrul de Finanţe - v-am spus, eu nu sunt pe persoană fizică şi nici ca nume - e vorba de Guvern şi de ţară, toţi împreună trebuie să încercăm să reducem deficitele. Fiecare pe partea lui. Noi ne facem treaba noastră, dumneavoastră ne veţi ajuta ca să reducem deficitul, să nu mai dăm atâtea facilităţi fiscale, pentru că o ţară fără taxe se duce în faliment. Şi atunci cred că împreună putem să avem o traiectorie, o ajustare şi o consolidare fiscală, în primul rând, fiscal-bugetară a ţării, dar mai ales în beneficiul cetăţenilor", a conchis ministrul Finanţelor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2466 / 9389
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Women Lawyers | Cultura organizațională din cadrul BSMP promovează leadershipul feminin și echitatea de gen. Andreea Roman, Managing Associate: ”Doamnele au dat dovadă de tenacitate, venind cu soluții inovative, deseori cu o altă perspectivă și, desigur, cu atenție sporită la detalii, ceea ce atrage aprecierile clienților în mandatele gestionate”
EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
CMS asistă SYNLAB cu privire la vânzarea unor părți semnificative din operațiunile sale de diagnostic de laborator din Europa de Est. Echipa care a acordat asistență pe aspectele de drept românesc, coordonată de Rodica Manea (Partener)
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Șampek, avocat ce a împlinit 20 de ani de când face parte din colectivitatea PNSA, în care a evoluat până la rolul de Partener și a construit împreună cu colegii o echipă omogenă, bazată pe respect și sinceritate: “Suntem de ani buni una dintre cele mai puternice echipe de specialiști de pe piața locală de avocatură. Prețuim inteligența, forța loialității, onestitatea, tenacitatea și dorim ca întotdeauna să fim ‘more than just expertise’ ”
Women Lawyers | Doamnele sunt bine reprezentate în structura Popescu & Asociații, unde coordonează cu succes mandate provocatoare și complexe, contribuind la poziționarea firmei în rândul liderilor din piața avocaturii. Loredana Popescu, Partener și unul dintre fondatorii firmei: ”Femeile au, de obicei, capacitatea de a asculta cu adevărat, de a înțelege nu doar litera legii, dar și implicațiile umane ale unei spețe. În negocieri, avem răbdare, tact și o abilitate de a crea strategii pe termen lung. Totodată, în litigii, suntem perseverente și strategice”
Eveniment Schoenherr pentru companii active în domeniul alimentar - reglementări, tendințe și practică: 8 mai 2025, București
O singură casă de avocatură locală independentă concurează la titlul de ”Firma anului în România” în cadrul IFLR Europe Awards 2025, ceremonie ce va avea loc joi | NNDKP, Schoenherr și Clifford Chance Badea, printre firmele aflate pe lista scurtă a premianților din acest an
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui împrumut de peste 54,7 mil. € în România și a unui împrumut de 275 mil. € în Spania | Alexandru Bîrsan (co-managing partener) și Rebecca Marina (counsel), în prim plan
VIDEO | Pastila de insolvență – Procedurile de restructurare (powered by ZRVP)
Rundă de promovări la ZRVP | Echipa de seniori a firmei crește cu șapte avocați. Dr. Cosmin Vasile: ”Ceea ce definește avocatul ZRVP este căutarea obsesivă a soluției juridice care să răspundă cel mai bine nevoilor clientului, iar aceasta este calitatea cheie a fiecărui membru al echipei ZRVP și primul criteriu care stă la baza promovărilor anuale”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...