Ministrul Economiei: În maximum o săptămână veţi vedea adoptată în Guvern strategia pentru resurse minerale neenergetice
07 Martie 2023
AgerpresEl a precizat că 93 de companii au aplicat cu proiecte pilot care vor fi finanţate prin Ministerul Economiei şi a arătat că vor exista proiecte concrete de economie circulară.
Guvernul va adopta, în maximum o săptămână, strategia pentru resurse minerale neenergetice, un document programatic care stătea de mulţi ani la Ministerul Economiei şi pe care l-am relansat cu ajutorul celor din universităţi, mediul de afaceri şi institute de cercetare, a declarat marţi ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul unei conferinţe de specialitate.
"Plan de ţară. Ce avantaje competitive avem? Avem foarte multe, avem independenţă energetică, avem resurse minerale, putem să exploatăm resursele minerale şi sper să o facem. În maximum o săptămână veţi vedea adoptată în Guvern strategia pentru resurse minerale neenergetice, un document programatic care stătea de mulţi ani la Ministerul Economiei şi pe care l-am relansat cu ajutorul celor din universităţi, mediu de afaceri şi institute de cercetare. Dar, acest plan de ţară e mai degrabă un plan dinamic pe care trebuie să-l implementăm, pentru că nu mai vorbim de o strategie care să se regăsească în sute de pagini pe care le adoptăm în Guvern, le propunem poate prin CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, n.r.) şi pierdem oportunităţi. Acest plan de ţară trebuie implementat din momentul în care începem şi asta înseamnă ca toate programele care duc la transformarea economiei româneşti într-un context multicriză, criză politică, conflict la graniţe, criză energetică, criză de aprovizionare - toate acestea să poată să fie agregate în măsuri pe termen scurt. Avem timp să facem programe, avem timp să facem strategii, am şi făcut la Ministerul Economiei", a menţionat Florin Spătaru, la conferinţa "(Re)deşteptarea României: Un plan de ţară, acum!".

El a precizat că 93 de companii au aplicat cu proiecte pilot care vor fi finanţate prin Ministerul Economiei şi a arătat că vor exista proiecte concrete de economie circulară.
"Suntem în dezbatere pe Strategia pe competitivitate, am participat activ la strategia pentru economia circulară, dar asta nu înseamnă că va trebui să finalizăm această strategie ca să luăm măsuri. Şi ce am făcut? Schemă de minimis pentru economia circulară: 93 de companii care au aplicat cu proiecte pilot care vor fi finanţate prin Ministerul Economiei - şi vom avea proiecte concrete de economie circulară. Am adus această schemă, celebra schemă 959. Eu sunt surprins pentru că, în momentul în care am lansat schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, am crezut că va fi o schemă care se adresează industriei şi va fi relativ bine primită. Sunt uimit să văd că mediul de afaceri vine şi îmi spune că este poate printre cele mai bune scheme de ajutor de stat pe care România le-a avut în ultimii 30 de ani. De ce? Pentru că ne adresăm zonelor în care a existat industrie şi nu mai există, adresăm pentru prima oară deficitul de balanţă comercială şi ne ducem cu proiecte concrete, cu bani, în zonele în care avem nevoie", a menţionat Spătaru.
El a precizat că România vrea să investească, vrea să devină hub industrial, pol de furnizare la nivel european, iar pentru asta are nevoie de un plan, de bani alocaţi acolo unde trebuie şi are nevoie de comunicare între decidenţii politici, decidenţii guvernamentali şi mediul de afaceri.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2519 / 9431 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...