
Guvernul analizează două variante de sprijin pentru turism: acordarea de granturi în sumă fixă şi vouchere
04 Mai 2020
AGERPRESAcesta a menţionat că bugetul de sprijin şi intervenţie din fonduri europene destinat IMM-urilor este de circa un miliard de euro, după o serie de negocieri derulate cu Comisia Europeană.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a afirmat luni că, în ceea ce priveşte turismul, sunt două variante de sprijin care sunt analizate, respectiv varianta acordării de granturi în sumă fixă şi varianta voucherelor de turism, una dintre acestea urmând să fie adoptată de Guvernul României.
"Sunt două variante de lucru: este varianta de lucru a grantului în sumă fixă, unde vor intra şi societăţile din turism, şi mai există în discuţie varianta voucherelor de turism pentru cei care sunt consumatori de servicii de turism. Una dintre aceste variante ar urma să fie adoptată de către Guvernul României, astfel încât şi turismului să i se acorde partea de sprijin, fiind un domeniu destul de afectat în această perioadă şi care are nevoie de solidaritatea noastră pentru ca să îşi poată porni activităţile", a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la Digi 24.
"Sunt două variante de lucru: este varianta de lucru a grantului în sumă fixă, unde vor intra şi societăţile din turism, şi mai există în discuţie varianta voucherelor de turism pentru cei care sunt consumatori de servicii de turism. Una dintre aceste variante ar urma să fie adoptată de către Guvernul României, astfel încât şi turismului să i se acorde partea de sprijin, fiind un domeniu destul de afectat în această perioadă şi care are nevoie de solidaritatea noastră pentru ca să îşi poată porni activităţile", a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la Digi 24.
Acesta a menţionat că bugetul de sprijin şi intervenţie din fonduri europene destinat IMM-urilor este de circa un miliard de euro, după o serie de negocieri derulate cu Comisia Europeană.
"Este foarte aşteptat de întreprinderile mici şi mijlocii pentru a le sprijini în restartarea activităţii, ele fiind afectate în această perioadă de criza COVID-ului. Vestea bună este definitivarea valorii acestui fond, de 1 miliard de euro, şi eu cred că, în următoarea perioadă de timp, se va aproba la nivel de Guvern modalitatea prin care aceşti bani vor ajunge la IMM-uri", a explicat Boloş.
El a precizat că sunt în lucru unele variante de sprijin.
"O primă variantă este un grant în sumă fixă, proporţional cu cifra de afaceri, care se acordă întreprinderilor mici şi mijlocii pentru restartarea activităţii - de exemplu, 10.000 de euro la cifra de afaceri de 100.000 euro sau 20.000 euro la cifra de afaceri de 200.000 euro, dar acest lucru se va hotărî la nivel de Guvern. A doua variantă de lucru este cea a granturilor pentru investiţii care pot să meargă până la 200.000 euro, în funcţie de valoarea investiţiei pe care ar urma să o implementeze beneficiarul. Sunt, aşadar, variante de lucru pe care le discutăm la nivel de Guvern. Este şi o a treia variantă, aceea a voucherelor de consum sau a voucherelor pentru IMM-uri, care ar presupune, de asemenea, sprijin în sumă fixă pentru integrarea în muncă a celor care în această perioadă au fost în şomaj tehnic şi au contractele individuale de muncă suspendate", a adăugat ministrul Fondurilor Europene.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8822 / 9431 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...