
Economia circulară în retail. De unde începe schimbarea?
04 Iulie 2024
Adrian Teampău, Director, Alina Alecu, Senior Consultant, și Maria Băran, Consultant, Consultanță în Economie Circulară, Deloitte RomâniaTranziția spre modele circulare aduce o serie de provocări pentru businessul de retail, legate atât de măsurile efective, cât și de bugetarea acestora.
![]() |
Prin amploarea sa în economii și datorită apropierii de consumatorul final, industria de retail reprezintă un pilon important în cadrul tranziției către economia circulară, care promite nu doar diminuarea consumului de resurse, ci și un acces mai stabil la acestea, precum și beneficii financiare și de reputație. De altfel, 62% dintre retailerii chestionați în cadrul Deloitte Global Retail Outlook 2024 sunt de părere că sustenabilitatea reprezintă o oportunitate pentru business și se așteaptă la creșterea veniturilor din modele de afaceri circulare în următorii cinci ani.
Argumentele care îi îndrumă pe retaileri spre modele circulare de business țin, pe de o parte, de reglementările din ce în ce mai dense, în special în spațiul UE, și cu termene de conformare din ce în ce mai apropiate, iar, pe de altă parte, de preferințele în permanentă transformare spre „mai verde” și „mai curat” ale consumatorului final. De altfel, în cadrul Deloitte Consumer Sustainable Survey 2023, o treime dintre respondenți declarau că verifică dacă produsele pe care le achiziționează au la bază materiale reciclate sau biodegradabile, iar 82% dintre tinerii din Generația Z, că au în vedere valoarea de revânzare a produselor înainte de a le cumpăra.
Modele de afaceri circulare în retail. Provocări și oportunități
Tranziția spre modele circulare aduce o serie de provocări pentru businessul de retail, legate atât de măsurile efective, cât și de bugetarea acestora. Primii pași, determinanți pentru felul cum vor arăta procesele și costurile, sunt identificarea celui mai bun model de afacere circulară, respectiv dezvoltarea unui plan de afaceri corespunzător și mobilizarea echipelor pentru a acționa spre obiectivul și pe coordonatele stabilite.
Ghidul “Retail Circularity”, realizat de Deloitte în colaborare cu National Retail Federation din SUA, analizează diverse scenarii și recomandă drept modele de business circular pentru retail revânzarea, repararea, reciclarea, reumplerea, închirierea și re-proiectarea. Primele trei modele sunt tratate elaborat, ghidul punctând exemple de bune practici și răspunzând la unele dintre cele mai frecvente întrebări din piață, precum: ce modele se pretează căror tipuri de afaceri, care este potențialul de creștere a valorii companiei odată cu implementarea circularității, de ce decizii strategice este nevoie, ce resurse sunt necesare pentru demararea procesului ș.a.
Eficiența este cuvântul de ordine în această primă etapă, iar deciziile retailerilor depind de produsele cu care aleg să înceapă transformarea, de comportamentul consumatorilor și de infrastructura existentă care poate fi utilizată și în cadrul unui model circular. Investițiile pot fi semnificative și nu neapărat profitabile în această etapă, de aceea, planul tranziției trebuie permanent racordat la prioritățile strategice ale afacerii, iar primele măsuri ar trebui să fie luate într-un proiect-pilot, care să valorifice cât mai multe dintre resursele și infrastructurile deja existente. Trebuie spus și că, în funcție de nevoi și de timpul pe care îl are la dispoziție, retailerul are opțiunea de a se concentra pe un singur model, dar poate de asemenea integra mai multe modele simultan sau combinat.
Revânzare. Modelele de revânzare implică preluarea produselor folosite de la clienți sau de la alți comercianți pentru a le revinde pe piață. Primele măsuri țin de identificarea produselor celor mai potrivite pentru acest model de business și de obținerea infrastructurii necesare pentru implementarea acestuia. Pe de altă parte, este nevoie de decizie strategică privind partenerii logistici, tehnologia aleasă să susțină procesul și politica de prețuri. Promovarea modelului de revânzare în rândul clienților este, de asemenea, un aspect foarte important, iar crearea de parteneriate, de campanii de marketing și realizarea unor teste și proiecte-pilot în anumite locații sau pe o gamă limitată de produse sunt câteva dintre măsurile ce ar putea asigura eficiența tranziției. Potrivit ghidului publicat de Deloitte, categoriile de bunuri comercializate cele mai potrivite pentru revânzare includ produsele cu preț mediu spre ridicat, așa cum sunt îmbrăcămintea, încălțămintea, electronicele și electrocasnicele și obiectele de mobilier și amenajări interioare.
Reparare. Acest model presupune repararea articolelor folosite sau deteriorate pentru a le prelungi durata de viață, fie prin întoarcerea produsului către proprietarul inițial, fie prin revânzarea acestuia către un al doilea proprietar. În adoptarea acestui model, companiile trebuie să ia în considerare tipurile de produse ce pot fi reparate în mod durabil, capacitățile de colectare a acestora și resursele necesare pentru desfășurarea activității de reparare. Prioritățile retailerului sunt în acest caz identificarea resursei umane calificate pentru prestarea acestor servicii, urmărirea și demonstrarea valorii generate de acest model, derularea de campanii de informare pentru a evidenția beneficiile de mediu și de reducere a costurilor pentru clienți, precum și menținerea transparenței față de clienți și oferirea de garanții pentru produsele reparate. Și în acest caz, produsele cu preț ridicat (îmbrăcăminte și încălțăminte, accesorii, electronice, electrocasnice, mobilă) se pretează cel mai bine și justifică investiția în infrastructură și în resursă umană care să se ocupe de reparare, asigurând totodată și un nivel ridicat de satisfacție din partea consumatorilor. În plus, în condițiile adoptării noii Directive privind Dreptul la reparare, este important pentru companii să înceapă din timp pregătirea pentru a răspunde noilor cerințe.
Reciclare. Acest model se bazează pe colectarea de produse care pot fi agregate și vândute ca materiale reciclabile, pentru utilizarea în produse noi. Deși este modelul cu care foarte multe businessuri de retail sunt deja familiarizate, în optimizarea lui, atenția trebuie îndreptată spre modul de colectare a produselor, stimularea clienților pentru predarea produselor reciclabile, finanțare și parteneriate. Acest model vizează produsele cu preț mediu-scăzut, care nu se pretează pentru revânzare sau reparare. În condițiile în care numeroase state europene, între care și România, au deja implementate sau în implementare sisteme de garanție-returnare, menite să impulsioneze recuperarea și reciclarea unor categorii de ambalaje de băuturi, efortul retailerilor ar trebui să se concentreze pe zonele neacoperite, de exemplu pe celelalte tipuri de ambalaje, textile ș.a.
Decizia strategică și comunicarea ei la toate nivelurile organizației, precum și responsabilizarea tuturor angajaților și stakeholder-ilor sunt esențiale pentru ca tranziția către modelele de afaceri circulare să aibă loc în mod eficient, echitabil și ireversibil. Atât managementul, cât și angajații trebuie să fie informați sistematic și concret cu privire la provocările pe care le aduc aceste transformări, dar și la oportunitățile unui business circular: îmbunătățirea accesului la resurse și, pe termen mediu și lung, a controlului costurilor, fidelizarea și extinderea angajamentului clienților, precum și o mai bună conformare și construirea de relații de încredere de-a lungul lanțurilor de valoare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 592 / 9365 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de cumpărător în tranzacția prin care Advanzia Education a preluat SDA Academy Romania. Laura Toncescu (Head of KPMG Legal) și Dragoș Iamandoiu (Partner), în prim plan
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
Kinstellar asistă grupul de investiții private EMMA Capital în achiziția strategică a companiei Diamedix în România, Moldova, Bulgaria și Ucraina. Echipa pluridisciplinară din București, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener)
Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obține o soluție favorabilă într-o speță transnațională vizând protecția terților de bună-credință afectați de o măsură de sechestru penal. Vicu Buzac (Senior Associate) a condus echipa din București
Women Lawyers | O femeie avocat poate aduce o perspectivă diferită, având în vedere diversitatea abilităților, precum atenția la detalii, capacitatea de a media conflicte și de a construi relații de încredere. Ana Maria Abrudan (Partener Mușat & Asociații): ”Un avocat de succes, indiferent de gen, este cel care aduce soluții inovatoare, construiește relații de încredere cu clienții și își dezvoltă constant aria de expertiză, având totodată abilitatea de a împărtăși aceste cunoștințe cu noile generații de avocați”
Women Lawyers | Ce spun și cum gândesc doamnele din structura Țuca Zbârcea & Asociații, firmă care etalează femei avocat remarcabile pe toate palierele de activitate. Azi, de vorbă cu Oana Mareș, Managing Associate: ”Femeile au adesea un grad mai mare de răbdare în gestionarea relației cu clienții, aspect esențial în momentele de stres sau incertitudine. Într-un domeniu unde detaliile contează enorm, abilitatea de a observa inclusiv nuanțele emoționale și de a reacționa corespunzător poate reprezenta un atu valoros”
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...