ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cristian Popa spune că o reducere de dobândă din partea BNR în luna mai nu este o certitudine

17 Aprilie 2024   |   Agerpres

În luna februarie, oficialii BNR au semnalat că ar putea să se alăture altor bănci centrale din regiune în procesul de relaxare a politicii monetare, începând chiar din luna mai.

 
 
Banca Naţională a României ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a decide prima reducere a costului creditului din ultimii trei ani, deoarece inflaţia nu încetineşte atât de rapid pe cât se prognoza iar riscurile rămân ridicate, a declarat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, pentru Bloomberg.

În luna februarie, oficialii BNR au semnalat că ar putea să se alăture altor bănci centrale din regiune în procesul de relaxare a politicii monetare, începând chiar din luna mai. Cu toate acestea, ultimul comunicat de la BNR subliniază că, cel mai probabil, ritmul de creştere a preţurilor va încetini în acest an mai lent decât se preconiza anterior.

"Trebuie să vedem cel puţin două luni consecutive de progrese substanţiale în ceea ce priveşte dezinflaţia, înainte de a putea să începem relaxarea. În martie au fost înregistrate progrese bune, însă în februarie nu. La acest moment, nu este deloc clar dacă condiţiile vor permite începutul procesului de normalizare în luna mai", a spus Cristian Popa.


Rata anuală a inflaţiei în România a încetinit la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie. Este vorba de o cifră uşor peste estimarea de 6,5% a BNR pentru primul trimestru şi rămâne în continuare una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.

Potrivit celor mai recente prognoze ale BNR, ritmul de creştere a preţurilor ar urma să se reducă până la 4,7% la finalul anului însă oficialii BNR au avertizat în repetate rânduri că riscurile politice şi cele fiscale combinate cu incertitudinile geopolitice afectează în continuare prognoza.

Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu are dificultăţi în a reduce deficitul bugetar, care este aşteptat să ajungă la 5% din PIB în 2024, şi ar putea avea nevoie de mai mulţi ani pentru a reveni în limitele cerute de UE. În plus, în România vor avea loc patru runde de alegeri în acest an şi există solicitări pentru majorarea pensiilor şi salariilor.

"Politica fiscală, politica veniturilor şi evoluţiile de pe piaţa muncii ridică provocări importante în perioada următoare", a spus Cristian Popa.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 643 / 9264
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...