ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Burduja: CEISD va aduna toate informaţiile şi va da un aviz favorabil sau nefavorabil achiziţiei E.ON de către MVM

18 Decembrie 2024   |   Agerpres

Conform acordului, MVM va achiziţiona o participaţie de 68% în cadrul E.ON Energie România şi o participaţie de 98% în E.ON Asist Complet, se menţiona într-un comunicat al grupului ungar.

 
 
Achiziţia E.ON România de către compania ungară MVM va fi analizată de Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD), care va aduna toate informaţiile şi va da un aviz favorabil sau nefavorabil, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, precizând că tranzacţia nu este încheiată până când statul român nu îşi dă acordul.

"Statul român are Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe, coordonată de Consiliul Concurenţei. Şi noi, ca minister al Energiei, suntem reprezentaţi de un secretar de stat, sunt şi alte instituţii ale statului român prezente în comisie. Această comisie va aduna toate informaţiile şi va da un aviz favorabil sau nefavorabil. Cu siguranţă se va uita la toate aspectele legate de această tranzacţie. Ce face compania MVM, de unde are finanţarea, cum a depus această ofertă şi aşa mai departe. Au existat multe precedente în care Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe nu a avizat astfel de tranzacţii. Deocamdată, s-a semnat un acord. Tranzacţia nu este încheiată până când statul român, prin instituţiile şi prevederile legale pe care le avem, nu îşi dă acordul asupra acestei tranzacţii", a explicat Burduja.


El a subliniat că au fost companii din portofoliul Ministerului Energiei care au depus oferte pentru achiziţia E.ON, la o anumită valoare, dar care nu s-au apropiat de oferta MVM.

"Au fost companii din portofoliul Ministerului Energiei, şi m-am implicat personal şi le-am semnalat faptul că există o posibilitate, o intenţie de vânzare din partea E.ON Furnizare. Au intrat în camera de date, s-au uitat la această tranzacţie, au depus oferte la o anumită valoare, dar nu s-au putut apropia de oferta selectată în final, din ceea ce înţeleg. Acestea sunt datele pe care le am. Şi ca o guvernanţă corporativă responsabilă nu cred că poţi să justifici, nici ca acţionar, nici ca management, să plăteşti un lucru de două, trei sau zece ori mai mult decât el face pe baza analizelor de specialitate pe care le ai de la firmele care se ocupă cu aşa ceva.(...) Dacă nu face banii aceia, e greu să justifici o posibilă tranzacţie", a precizat ministrul Energiei.

Acesta a adăugat că aşteaptă o întâlnire cu managementul MVM pentru a înţelege ce planuri are, iar datele colectate vor fi trimise la CEISD, urmând ca statul român să ia cea mai bună decizie.

"Trebuie să punem foarte atent în balanţă. Pe de o parte, vorbim de o companie de furnizare, nu gestionează infrastructură critică. Pe de altă parte, sigur că are un portofoliu important de clienţi. E adevărat, clienţii se pot muta de la un furnizor la altul, e online, e rapid, e uşor, dar trebuie văzut exact. De aceea, în perioada următoare, în funcţie de ce va fi, dar aştept să mă văd cu managementul, să înţeleg ce planuri au, cum văd ei participarea la piaţa românească, de unde o să cumpere gaz, energie electrică, ce trebuie să furnizeze ei românilor mai departe, şi, pe baza datelor pe care le avem, pe baza datelor pe care o să le colectăm, trimitem la CEISD, la Comisia de Examinare, şi acolo statul român sigur va lua cea mai bună decizie pentru cetăţenii României, pentru că noi n-avem altă agendă, trebuie să îi apărăm pe români", a spus Burduja.

Potrivit ministrului, au fost situaţii în care CEISD nu a aprobat unele tranzacţii, deci şi acesta este un scenariu, existând tranzacţii similare în alte ţări ale Uniunii Europene care au fost respinse.

"Asta nu înseamnă că România nu e deschisă la colaborare regională, nu e deschisă la parteneriate. Nu înseamnă că poate companii de tipul Romgaz, Hidroelectrica sau alte companii din portofoliul Ministerului Energiei n-ar fi deschise să colaboreze pe proiecte cu MVM sau cu alte companii din regiune. Deci, vreau să dăm un semnal de prietenie faţă toţi investitorii care se uită la ţara noastră. În acelaşi timp, pe primul loc întotdeauna va fi securitatea naţională a ţării", a punctat Sebastian Burduja.

Întrebat dacă decizia E.ON de a vinde partea de furnizare din România are legătură cu schema de compensare-plafonare, ministrul Energiei a precizat că nu a avut legătură strict cu climatul din România, ci, la nivelul grupului german, se doreşte concentrarea mai mult pe partea de reţele de distribuţie.

"Nu a avut legătură şi aceasta este ceea ce mi-au comunicat dânşii ca motive ale interesului dânşilor pentru o posibilă vânzare", a punctat Burduja.

Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat luni, un acord privind achiziţia diviziei de soluţii pentru gospodării şi clienţi a companiei E.ON din România.

Conform acordului, MVM va achiziţiona o participaţie de 68% în cadrul E.ON Energie România şi o participaţie de 98% în E.ON Asist Complet, se menţiona într-un comunicat al grupului ungar.

Tranzacţia este aşteptată să se finalizeze în 2025, după obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente. Cele două companii au decis să nu facă publică valoarea tranzacţiei.

Grupul MVM este principalul furnizor de energie din Ungaria, o companie deţinută 100% de stat, care ocupă locul şase în Europa Centrală.

E.ON Energie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale şi energie electrică din ţară, deserveşte aproximativ 3,4 milioane de clienţi. E.ON Assist Complet este o companie regională specializată în servicii energetice, care oferă soluţii pentru instalarea şi întreţinerea infrastructurii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 282 / 9365
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de cumpărător în tranzacția prin care Advanzia Education a preluat SDA Academy Romania. Laura Toncescu (Head of KPMG Legal) și Dragoș Iamandoiu (Partner), în prim plan
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
Kinstellar asistă grupul de investiții private EMMA Capital în achiziția strategică a companiei Diamedix în România, Moldova, Bulgaria și Ucraina. Echipa pluridisciplinară din București, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener)
Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obține o soluție favorabilă într-o speță transnațională vizând protecția terților de bună-credință afectați de o măsură de sechestru penal. Vicu Buzac (Senior Associate) a condus echipa din București
Women Lawyers | O femeie avocat poate aduce o perspectivă diferită, având în vedere diversitatea abilităților, precum atenția la detalii, capacitatea de a media conflicte și de a construi relații de încredere. Ana Maria Abrudan (Partener Mușat & Asociații): ”Un avocat de succes, indiferent de gen, este cel care aduce soluții inovatoare, construiește relații de încredere cu clienții și își dezvoltă constant aria de expertiză, având totodată abilitatea de a împărtăși aceste cunoștințe cu noile generații de avocați”
Women Lawyers | Ce spun și cum gândesc doamnele din structura Țuca Zbârcea & Asociații, firmă care etalează femei avocat remarcabile pe toate palierele de activitate. Azi, de vorbă cu Oana Mareș, Managing Associate: ”Femeile au adesea un grad mai mare de răbdare în gestionarea relației cu clienții, aspect esențial în momentele de stres sau incertitudine. Într-un domeniu unde detaliile contează enorm, abilitatea de a observa inclusiv nuanțele emoționale și de a reacționa corespunzător poate reprezenta un atu valoros”
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...