ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Aurescu: Nicio acţiune de politică externă a României nu este afectată de ceea ce se întâmplă pe scena politică internă

07 Septembrie 2021   |   AGERPRES

El a susţinut o conferinţă de presă alături de omologul său din Republica Moldova, Nicolae Popescu.

 
 
Nicio acţiune de politică externă a României nu este afectată în vreun fel de ceea ce se întâmplă pe scena politică internă, a afirmat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

El a susţinut o conferinţă de presă alături de omologul său din Republica Moldova, Nicolae Popescu.

"Cred că faptul că instituţiile statului, diplomaţia, ambasadele noastre, Ministerul Afacerilor Externe în general reuşeşte să îşi îndeplinească atribuţiile într-un mod foarte eficient chiar şi în situaţii de criză politică internă arată că suntem pe calea cea bună atunci când vorbim despre consolidarea rezilienţei, adică exact tema pe care o reprezintă astăzi Reuniunea Diplomaţiei Române", a completat Aurescu.


El a prezentat, în acest context, exemplul acţiunii de evacuare a peste 150 de cetăţeni afgani.

"Faptul că zilele trecute am reuşit o operaţiune extrem de complicată, şi anume aceea de a finaliza evacuarea din Afganistan a 156 de cetăţeni afgani care sunt de interes pentru România, sub protecţia României, cetăţeni afgani ai noştri, adică foşti colaboratori ai trupelor române care au participat la teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi, magistraţi, profesori, activişti în domeniul drepturilor omului, poliţişti, dintre care 53 de copii şi adolescenţi, este o dovadă a faptului că diplomaţia română funcţionează, împreună cu alte instituţii ale statului român participante la celula de criză", a subliniat Aurescu.

Mai mult, a adăugat că printre cetăţenii români evacuaţi existau şi persoane cu cetăţenie dublă, româno-moldoveană.

"Este iarăşi un exemplu de rezilienţă a diplomaţiei", a arătat el.

Potrivit lui Aurescu, celula de criză interinstituţională nu mai planifică acţiuni de anvergură, dar continuă o perioadă pentru eventualitatea unor solicitări punctuale de evacuare a unor cetăţeni afgani, după ce aceştia vor fi primit validările de securitate necesare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5552 / 9161
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...