ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Anicescu (Coface): România acţionează sub potenţial; anul acesta nu mai are nicio companie în top 20 ECE

22 Noiembrie 2021   |   Agerpres

România ocupă locul patru în top, cu 56 de companii, mai puţin cu două faţă de topul anterior.

 
 
România acţionează sub potenţial, iar anul acesta nu mai are nicio companie în top 20 al firmelor din Europa Centrală şi de Est, deşi ar fi trebuit să fie reprezentată în top 10 companii din regiune, a declarat, luni, Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România, într-o conferinţă de presă.

"Un top al ţărilor: ca în fiecare an, Polonia pe primul loc. De altfel, top 4 (din punct de vedere al ţărilor din care fac parte companiile din top - n. r.) nu s-a schimbat. Avem: Polonia, Cehia, Ungaria, România. România în continuare acţionează sub potenţial. Discutăm despre asta în fiecare an. Practic, vedem că România, deşi are al treilea PIB din regiune, chiar cât de curând al doilea PIB din regiune ca şi valoare absolută, ar trebui să depăşească Cehia. Totuşi, suntem pe locul 4 ca şi companii care acced topul şi o să vedem fără nicio companie în top 20. Anul trecut, aveam o companie în top 20; în top nu mai avem nicio companie, nici măcar în top 20, deşi ca a patra ţară şi ca dimensiune şi ca populaţie ar fi trebuit să fim reprezentaţi în top 10", a spus Eugen Anicescu, la conferinţa de presă Coface privind lansarea studiului Top 500 cele mai puternice companii din Europa Centrală şi de Est.


Potrivit acestuia, România ocupă locul patru în top, cu 56 de companii, mai puţin cu două faţă de topul anterior. În opinia sa, România ar trebui să fie pe locul 2 şi spre acest obiectiv ar trebui să tindă pe termen mediu şi lung.

Eugen Anicescu a afirmat că România are mai multe companii care îşi cresc cifra de afaceri decât companii care îşi scad cifra de afaceri, pentru că sunt firme din sectoare care au beneficiat de această perioadă.

Ratingul mediu al companiilor din România care se află în top este de 7, al doilea cel mai mare din toate ţările. Reprezentantul Coface România a precizat că acesta se datorează faptului că România are companii extrem de solide în top 500. De asemenea, este încă o dovadă a polarizării în economia românească.

Din perspectivă sectorială, top 3 sectoare este compus din comerţul nespecializat, sectorul petrolier şi sectorul de automotive.

Cea mai bine poziţionată companie românească în topul pe ţară se află pe locul 22 în cel pe regiune. La capitolul nou intraţi în top se află două companii de stat: Nuclearelectrica şi Transelectrica.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4965 / 9155
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...