In-houseLegal.ro | Cum s-au adaptat marile companii private la ‘noua normalitate’ și ce sprijin oferă echipele de Legal în perioada pandemiei. Simona Vasiliu: Paradoxal, desfășurarea activității „la distanță” a menținut și chiar a crescut performanța echipei
20 Ianuarie 2021
Ștefania EnacheÎn ultimele șase luni, proiectele pe care juriștii le-au avut în lucru, au fost axate atât pe segmentul de business, cât și pe cele de remediere și prevenire a riscurilor.
Departamentele juridice din cadrul companiilor au avut un rol major în această pandemie, fiind foarte multe situațiile în care au acționat de pe poziția „viorii întâi” în „orchestra” unei afaceri. Simona Vasiliu, coordonează echipa de juriști a unuia dintre cei mai importanți investitori de portofoliu din România, și alături de colegii săi a muncit continuu în toată perioada aceasta. Într-o nouă normalitate, care înseamnă utilizarea 100% a mijloacelor tehnice pentru desfășurarea activității curente, Departamentul Legal a lucrat în formula „telemuncă” de la începutul crizei sanitare, notează In-HouseLegal.ro.
Datorită faptului că s-a adaptat rapid la noile condiții, echipa de juriști nu și-a schimbat prea mult modul de abordare a proiectelor.
Mai mult, Simona Vasiliu ne spune că nu sunt modificări majore față de perioada anterioară pandemiei, din punct de vedere al proiectelor gestionate, iar aspectele care necesită mai multă atenție sunt cele legate de echipă și interacțiunea cu colegii. „Munca la distanță s-a dovedit o formulă de succes, însă rămâne de văzut dacă pe termen lung performanța și eficiența vor putea fi păstrate. Pare că modalitatea aceasta de a desfășura activitatea avantajează persoanele capabile să lucreze în mod independent, dar solicită, în schimb, mai multă coordonare și eforturi din punct de vedere managerial”, explică avocatul.
Pandemia a forțat găsirea unor soluții pentru a continua activitatea fără a pune în pericol sănătatea, sau cel puțin minimizând riscurile de îmbolnăvire. Simona Vasiliu menționează faptul că, din fericire, infrastructura companiei și specificul industriei au permis, în cazul său, lucrul la distanță, spre deosebire de alte sectoare/ firme.
„Primele săptămâni au fost mai dificile, până când s-a stabilizat noul mod de lucru și oamenii s-au obișnuit în această formulă. Paradoxal, desfășurarea activității „la distanță” a menținut și chiar a crescut performanța echipei. Cred că la acest fapt a contribuit echilibrul mai bun dintre activitatea profesională și viața personală. Timpul petrecut în trafic sau cu pregătirea pentru mers la birou s-a transformat în timp disponibil pentru angajați, folosit pentru odihnă, activități personale și/ sau profesionale. Pe de alta parte, ca manager trebuie să găsești soluții pentru a menține legătura cu /și între membrii echipei, și pentru a atinge obiectivele stabilite în condițiile înlocurii prezenței fizice și a comunicării directe cu cea „la distanță”. Rămâne de văzut dacă pe termen mediu-lung rezultatele vor putea fi menținute, însă pentru perioada de până acum lucrurile au decurs mai bine decât se previziona. De asemenea, contează foarte mult nivelul și calitatea profesională și personală a fiecărui membru al echipei. Probabil că pe viitor, recrutările vor trebui să țină cont tot mai mult de calitățile necesare pentru o echipă de „succes (de) la distanță””, nuanțează expertul.
Referindu-se la lecțiile acestei perioade, Simona Vasiliu subliniază că a învățat că trebuie să rămâi flexibil, calm și deschis la schimbări, și să îți folosești experiența acumulată reinterpretând-o și contextualizând-o pentru o lume în mișcare și schimbare.
O punte de legătură între departamente
Departamentul coordonat de Simona Vasiliu asigură, pe lângă gestionarea proiectelor curente, și legătura cu departamentele juridice ale entităților din cadrul Grupului. Astfel, membrii echipei au contribuit, în ultimele luni, și cu soluții în zona dezvoltării și aplicării unor practici unitare de drept contractual.
„Echipa nu este foarte mare, suntem opt persoane, iar numărul colegilor a rămas constant. Orientarea noastră este să gestionăm proiectele, pe cât posibil, intern. Ne axăm foarte mult pe creșterea valorii departamentului juridic în cadrul organizației. Ne preocupă în special zona de redesenare și formalizare a fluxurilor de lucru pentru creșterea eficienței, utilizarea aplicațiilor informatice și dezvoltarea unui know-how la nivelul echipei care să susțină creșterea performanței. Colaborarea cu departamentul de HR a fost foarte buna. Așa cum am menționat, de la începutul pandemiei lucrăm la distanță. Într-adevăr, pentru manageri poate fi mai solicitant să lucreze la distanță cu echipa, însă există soluții. Este important să existe relații bazate pe încredere și transparență, iar orientarea să fie mai mare pe urmărirea de obiective și „milestones”, decât pe o supervizare constantă. Este însă nevoie de o deschidere spre schimbarea mentalităților, iar pentru cei care obișnuiesc să facă micromanagement probabil că va fi mai puțin ușor”, precizează Simona Vasiliu.
În ultimele șase luni, proiectele pe care juriștii le-au avut în lucru, au fost axate atât pe segmentul de business, cât și pe cele de remediere și prevenire a riscurilor.
„Orice criză poate fi și o oportunitate, iar cea de acum „forțează” deschiderea cptre tehnologie și explorarea unor noi moduri de lucru pe proiecte. „Munca de acasa” va deveni o constantă (și) post-pandemie, chiar dacă nu neapărat în formulă 100%. Însă această schimbare implică și un salt la nivel de mentalitate, care ar trebui reflectată în managementul echipelor”, a conchis Simona Vasiliu.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 59 / 80 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...