
Criteriile ESG sunt parte din procesul decizional al Nestlé România, iar membrii departamentului juridic sunt implicați în toate activitățile aferente fiecărui proiect. Despre obiectivele legate de sustenabilitate pe care le are compania, într-o discuție cu Roxana Bumbac-Buture, Legal Manager
05 Decembrie 2021
Ștefania EnacheȘi la nivelul României, există numeroare inițiative sociale pe care Nestlé le-a pus în practică. Roxana Bumbac-Buture a făcut parte din aceste proiecte, asigurându-se că implementarea este conformă.
![]() |
Roxana Bumbac-Buture, Legal Manager Nestlé România |
Nestlé, una dintre cele mai active firme în domeniul ESG (Environmental, Social and Governance), acționează pe mai multe paliere și își folosește resursele și poziția de lider în industria alimentară pentru a-și îndeplini misiunile legate de sustenabilitate față de consumatori, parteneri, autorități și societate în general. Roxana Bumbac-Buture, Legal Manager Nestlé România, punctează faptul că organizația din care face parte are, pentru perioada următoare, obiective importante în acest sector.
Astfel, Nestlé și-a propus ca, prin proiectele pe care le dezvoltă, să influențeze în mod pozitiv indivizi și familii, urmărind să ajute 50 de milioane de copii să aibă o viață mai sănătoasă.
Astfel, Nestlé și-a propus ca, prin proiectele pe care le dezvoltă, să influențeze în mod pozitiv indivizi și familii, urmărind să ajute 50 de milioane de copii să aibă o viață mai sănătoasă.
De asemenea, are în vedere beneficiul comunităților, propunându-și să sprijine 30 de milioane de vieți din comunitățile strâns legate de domeniul de activitate al companiei.
Mai mult, Nestlé urmărește ca operațiunile firmei să aibă impact zero asupra mediului și să ajute, implicit, la cresterea nivelului de conștientizare cu privire la protejarea mediului. În acest moment, Nestlé are un plan de a reduce la jumătate, până în 2030, emisiile de gaze cu efect de sera (GES) și pentru a ajunge la emisii nete zero până în 2050.
Proiecte locale
Și la nivelul României, există numeroare inițiative sociale pe care Nestlé le-a pus în practică. Roxana Bumbac-Buture a făcut parte din aceste proiecte, asigurându-se că implementarea este conformă.
Dintre inițiativele cu impact în ESG, Legal Managerul Nestlé România menționează în mod special Programul de Reciclare al Diviziei Nespresso.
„În luna martie a anului 2018 Divizia Nespresso a Nestlé România a lansat programul de reciclare a capsulelor de cafea pe care le comercializează și a creat infrastructura de colectare și reciclare necesară. În calitatea de consumator fidel al cafelei Nespresso, m-am bucurat și la nivel personal de această inițiativă, posibilitatea de predare a capsulelor utilizate fiind una foarte facilă, în oricare din punctele de vânzare Nespresso sau prin curier. Un aspect important de menționat e și faptul că Nespresso a ales aluminiul pentru realizarea capsulelor de cafea datorită calității sale de a fi reciclat la infinit. Astfel, capsulele de cafea Nespresso sunt un produs din aluminiu care poate fi reciclat și transformat într-un alt produs din aluminiu, de fiecare dată”, detaliază reprezentantul companiei.
Pentru o implementare eficientă a proiectelor ESG, Nestlé are strânse colaborări cu parteneri strategici, școli, ONG-uri, asociații. Compania dezvoltă împreună cu aceștia proiecte cu impact în zona ESG, iar feedback-ul venit de la colaboratori este foarte important.
„Un exemplu de colaborare fructuoasă este proiectul Purina Pet School în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Obiectivul principal al acestui proiect a fost educarea elevilor din 10 școli din București cu privire la îngrijirea responsabilă a animalelor de companie. Pentru implementarea proiectului, Nestlé a încheiat acorduri de parteneriat cu Inspectoratul Școlar și cu școlile participante din București, în cadrul cărora au fost stabilite de comun acord obiectivele și indicatorii de performanță. Departamentul juridic a oferit suport pe tot parcursul derulării acestui proiect, de la pregatirea documentelor contractuale până implementarea materialelor de comunicare aferente”, arată Roxana Bumbac-Buture.
Un alt proiect de impact este POPAS 2020. În cadrul acestui proiect, Nestlé România a lansat primul studiu de biodiversitate pentru Parcul Național Cozia, concentrându-se pe arealele ecologizate în 2019, atunci când 500 de voluntari au colectat peste 40 de tone de deșeuri, trimise către reciclare sau valorificare.
De asemenea, compania s-a implicat într-o acțiune de plantare a 30.000 de puieți de salcâm, care vor neutraliza în total peste 200.000 de tone de dioxid de carbon până în 2050. Puieții, plantați pe o suprafață de 20 hectare, vor ajuta la extindera arealului de hrănire pentru albine, favorizarea polenizării speciilor autohtone, precum și remedierea vegetativă a solului în anumite zone din parc.
„Anul acesta vom planta 25.000 de puieți de molid cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate a Nestlé în România. Pe lângă acest proiect derulăm și campania de conștientizare „Less Waste, More Love”, dar și proiectul educațional „Iubesc apa”, inițiat alături de Fundația PRAIS”, mai spune juristul.
Chiar dacă echipa coordonată de Roxana Bumbac-Buture nu este cea care coordonează proiectele ESG, toți membrii departamentului sunt implicați în toate activitățile aferente fiecărui proiect, astfel încât să poată asigura protejarea companiei și implementarea conformă cu legislația și regulile aplicabile.
„Avem un grup de lucru intern responsabil de activitățile din domeniul ESG, grup ce este format din membrii mai multor departamente și din care face parte și echipa juridică pe care o coordonez. Suportul juridic este oferit în principal în legătură redactarea și negocierea contractelor de colaborare / aprovizionare / distribuție, asigurând totodată conformitatea cu legislația aferentă dreptului concurenței. De asemenea, ne asigurăm să fim tot timpul la curent cu modificările legislative și să educăm organizația în timp util cu privire la ce presupun aceste modificări și ce trebuie avut în vedere la momentul implementării. Împreună cu departamentele de Corporate Affairs și Regulatory continuăm să oferim suport în toate proiectele din domeniul ESG, inclusiv prin activități de promovare (advocacy) la nivel legislativ”, explică Legal Managerul Nestlé România.
Roxana Bumbac-Buture precizează cu un proiect drag, condus de departamentul Corporate Affairs, dar în care s-a implicat încă de la început este „Planul de Minimizare și Reducere a Risipei Alimentare” care respectă specificațiile impuse de cadrul legislativ. „În cadrul proiectului, pe lângă redactarea documentelor contractuale, am participat la discuții specifice și întâlniri specializate care au avut la bază procedurile interne aplicate la nivelul companiei, astfel încat să fie combătută producerea de deșeuri alimentare și totodată să fie asigurată o trasabilitate extinsă în cadrul existenței deșeurilor de origine alimentară”, detaliază juristul.
Criteriile ESG sunt parte din procesul decizional al Nestlé România
În toate deciziile pe care le ia, Nestlé România integrează criteriile ESG, iar în perioada următoare compania își va accelera demersurile deja începute în anii anteriori, de la reducerea constantă a cantității de gaze cu efect de seră, apă, deșeuri și reducerea amprentei de carbon / emisiilor de carbon, la tranziția către energie electrică verde în proporție de 100% în anii următori. „Departamentul juridic va asista în continuare organizația în acest demers, asigurându-se de o implementare conformă”, amintește Roxana Bumbac-Buture.

Dezvoltarea la nivelul marilor companii a domeniului ESG reprezintă singura soluție pentru o economie sustenabilă. Giganții din multe industrii au înțeles acest lucru și fac eforturi pentru a extinde acest segment.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 41 / 80 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...