
Niculeasa Law Firm convinge Curtea Constituțională asupra neconstituționalității dispozițiilor legale ce permiteau subzistența măsurilor asigurătorii până ce în procedura penală se dispunea o soluție
07 Octombrie 2019
BizLawyerConsecințele acestei decizii sunt semnificative, sub multe planuri (inclusiv în timp – ce se întâmplă cu măsurile asigurătorii ce au rămas în ființă în temeiul plângerilor penale înregistrate – spre exemplu).
![]() |
Într-o excepție invocată în fața Curții de Apel București, Niculeasa Law Firm, prin avocat Mădălin Niculeasa, a ridicat problema constituționalității prevederilor art. 213 alin. 8) C. Pr. Fisc., în ambele sale forme de redactare (atât a formei în vigoare până în Septembrie 2017, cât și a formei în vigoare din septembrie 2017 până în prezent).
Instanța constituțională a stabilit, cu unanimitate de voturi, că art. 213 alin. 8, forma în vigoare până în Septembrie 2017 este neconstituțională, după cum cu majoritate de voturi a dispus aceeași măsură asupra formei în vigoare începând cu Septembrie 2017 și până în prezent.
Criticile aduse textului de lege au avut în vedere în principal faptul că nu este în firea lucrurilor constituționale ca o măsură asigurătorie să existe doar în baza unei sesizări penale, fără nicio legătură cu existența unei creanțe fiscale, respectiv că o astfel de măsură nu poate să subziste dincolo de un termen rezonabil și predictibil în condițiile în care măsurile ce pot fi dispuse în procedura penală nu sunt obiectiv determinate/determinabile.
Instanța constituțională a stabilit, cu unanimitate de voturi, că art. 213 alin. 8, forma în vigoare până în Septembrie 2017 este neconstituțională, după cum cu majoritate de voturi a dispus aceeași măsură asupra formei în vigoare începând cu Septembrie 2017 și până în prezent.
Criticile aduse textului de lege au avut în vedere în principal faptul că nu este în firea lucrurilor constituționale ca o măsură asigurătorie să existe doar în baza unei sesizări penale, fără nicio legătură cu existența unei creanțe fiscale, respectiv că o astfel de măsură nu poate să subziste dincolo de un termen rezonabil și predictibil în condițiile în care măsurile ce pot fi dispuse în procedura penală nu sunt obiectiv determinate/determinabile.
Dincolo de înțelepciunea Curții Constituționale trebuie subliniate și luminile și înțelepciunile Curții de Apel București care a considerat de asemenea că forma de dinainte de Septembrie 2017 are probleme de constituționalitate.
Consecințele acestei decizii sunt semnificative, sub multe planuri (inclusiv în timp – ce se întâmplă cu măsurile asigurătorii ce au rămas în ființă în temeiul plângerilor penale înregistrate – spre exemplu).
Niculeasa Law Firm este la a doua reușită în fața Curții Constituționale după ce a reușit să declare neconstituțională și prevederea legală relativă la momentul de când se calculează dobânzile către contribuabil.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 70 / 74 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...